Dobânzile pe termen foarte scurt au scăzut, ieri, comparativ cu şedinţa precedentă şi se situează cu mult sub nivelul dobânzii de politică monetară de 6,25%.
Banca Naţională a României (BNR) a afişat în prima parte a zilei un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 2,25% pe an, faţă de 4,20% în şedinţa precedentă, iar dobânda la depozitele overnight plasate (ROBOR) a ajuns la 2,75% pe an, faţă de 4,70% în şedinţa anterioară.