Euro s-a depreciat, ieri, cu 1,52 bani, BNR afişând un curs de referinţă de 4,4667 lei pentru moneda europeană.
La finalul şedinţei de tranzacţionare, un euro putea fi cumpărat cu 4,4650 lei/unitate şi vândut cu 4,4710 lei/unitate.
Dolarul american a pierdut teren în faţa leului, BNR stabilind un curs de 3,5675 lei, mai mic cu 0,64 bani, comparativ cu valoarea consemnată anterior.
Gramul de aur a fost cotat, ieri, la 190,87 lei, mai puţin cu 0,65 lei comparativ cu valoarea de 191,52 lei, stabilită în şedinţa anterioară.