Euro a urcat, ieri, faţă de leu, cu 0,31 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4705 lei/euro.
Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,465 lei/euro şi un maxim de 4,473 lei/euro, ne-au declarat surse bancare.
Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "medii", au precizat aceleaşi surse.
Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, randamentele obligaţiunilor cu scadenţă la termen lung au coborât, în medie, cu 5-6 puncte de bază faţă de şedinţa anterioară.
Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 16:40, un euro era tranzacţionat la 1,1095 dolari, în depreciere cu 0,07% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1,1074 dolari şi un maxim de 1,1121 dolari.
Dolarul american a crescut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 1,3 bani, fiind cotat la 4,0351 lei.
Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a apreciat la 4,0799 lei, de la 4,0715 lei, valoare anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 160,0561 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 162,4644 lei.