PIAŢA VALUTARĂ Euro s-a apreciat la 4,4799 lei, maximul ultimelor 5 luni

Marius Constantin
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 iunie 2015

Francul creşte cu 0,64 bani

Moneda europeană a atins ieri maximul ultimelor cinci luni, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4799 lei/euro, în creştere cu 1,03 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4696 lei. Dealerii bancari consideră că euro continuă să se aprecieze datorită incertitudinii din clasa politică românească, iar sursele au precizat că euro-leu va tinde să crească şi în următoarele zile.

Pe piaţa interbancară, la deschiderea şedinţei, euro-leu era cotat la 4,48 lei, care a reprezentat minimul de ieri. Pe parcursul zilei, euro a urcat până la 4,491 lei/euro, ne-au declarat surse bancare. În jurul orei 17:00, moneda europeană era tranzacţionată la 4,4885 lei/euro, faţă de 4,4750 lei/euro vineri.

Şedinţa s-a prezentat "calmă", iar volumele tranzacţionate "au fost medii", au declarat sursele citate.

Pe piaţa secundară a titlurilor de stat s-au înregistrat scăderi de randament de 2-3 puncte de bază, faţă de şedinţa precedentă, au mai spus dealerii.

Pe de altă parte, dolarul american s-a depreciat cu 1,06 bani în raport cu moneda naţională, BNR stabilind un curs de 3,9896 lei, faţă de 4,0002 lei în şedinţa anterioară.

Potrivit dealerilor, pe interbancar, euro-dolar a fost cotat, ieri, în jurul valorii de 1,125 dolari.

Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,2837 lei, în creştere cu 0,64 bani de la valoarea de 4,2773 lei anunţată anterior.

Pe piaţa interbancară, evoluţia euro-franc a fost influenţată de amânarea negocierilor dintre Grecia şi creditorii săi. Pe parcursul zilei de ieri, euro-franc a atins maximul de 1,0515 franci, iar în jurul orei 17:00 era cotat la 1,0510 franci.

Gramul de aur a fost cotat la 151,172 lei, în scădere cu 0,5305 lei, comparativ cu 151,7025 lei, valoare stabilită în şedinţa precedentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb