Euro a crescut, ieri, cu 0,02 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,8732 lei/euro.
Pe pieţele externe, ieri, în jurul orelor 16:40, un euro era tranzacţionat la 1,1895 dolari, în apreciere cu 0,35% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Investing.com.
Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1852 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minim de 1,1852 şi un maxim de 1,1906.
Dolarul american a scăzut cu 0,90 bani în faţa monedei naţionale, BNR anunţând un curs de 4,1013 lei, faţă de 4,1103 lei în şedinţa anterioară.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,5070 lei, înregistrând o depreciere de 0,02 bani de la valoarea de 4,5072 lei anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 246,1113 lei, în depreciere cu 0,5634 lei comparativ cu 246,6747 lei, valoarea stabilită în şedinţa precedentă.