PIB-ul ţărilor OCDE a crescut cu 0,5%

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 iunie 2011

PIB-ul statelor din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a crescut cu 0,5% în primul trimestru din 2011, faţă de ultimele trei luni ale anului trecut, informează un comunicat al OCDE, potrivit Agerpres.

În pofida contracţiei economiei Japoniei şi a ratei scăzute de creştere din SUA, creşterea economică din majoritatea ţărilor europene şi Canada s-a accelerat, media pe OCDE majorându-se cu 0,5% în T1 2011, faţă de T4 2010.

În UE şi zona euro, creşterea PIB a fost de 0,8% în T1 2011, faţă de trimestrul precedent, iar în G7, de 0,4%. Ratele cele mai mari de creştere în T1 2011, faţă de T4 2010, au fost înregistrate în Germania (1,5%), Canada şi Franţa (1%), în timp ce, în aceeaşi perioadă, în Japonia a fost consemnată o scădere a PIB de 0,9%.

Creşterea PIB-ului SUA şi-a redus ritmul la 0,4%, de la 0,8% în T4 2010.

Ritmul anualizat de creştere al PIB în OCDE (T1 2011, faţă de T1 2010) a fost de 2,5%, ceea ce înseam-nă o încetinire faţă de un avans de 2,6% în T1 2010. În UE şi zona euro, ritmul de 2,5% reprezintă o accelerare de la 0,7%, respectiv 0,8%, în T1 2010.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb