Pisica lui Schrödinger s-a rătăcit în Ucraina

Preşedintele Zelensky a plecat în America pentru a-i prezenta preşedintelui Biden "planul victoriei" în războiul contra Rusiei. În drumul către Washington şi New York au fost opriri pentru vizitarea unor fabrici de armament, prilej de implicare în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din SUA.

A mai fost şi discursul de la ONU al preşedintelui Zelensky, care a fost ţinut într-o sală cu majoritatea locurilor neocupate.

Peste vizita preşedintelui Ucrainei în SUA s-a suprapus apariţia ultimului număr al revistei The Economist, unde se arată că războiul nu merge deloc bine, iar "Ucraina şi aliaţii săi trebuie să schimbe cursul".

Se pare că au avut loc schimbări majore în "substratul" naraţiunii promovate în ultimii ani de influenta publicaţie britanică, care îşi deschide editorialul cu afirmaţia că "dacă Ucraina şi susţinătorii săi occidentali vor să câştige, trebuie mai întâi să aibă curajul să recunoască că pierd".

Adică victoria este înfrângere? Sau înfrângerea este victorie?

The Economist subliniază că războiul de uzură din ultimii doi ani nu este sustenabil, iar Ucraina are nevoie nu de un "plan de victorie", ci "de ceva mult mai ambiţios: o schimbare urgentă de curs".

După ce aminteşte de marile pierderi ale Rusiei în luptele din regiunea Kursk, publicaţia britanică accentuează faptul că "Ucraina, cu o cincime din populaţia Rusiei, suferă şi ea", iar "liniile sale ar putea ceda înainte ca efortul de război al Rusiei să fie epuizat".

Dincolo de situaţia de pe câmpul de luptă, Ucraina se confruntă cu probleme extraordinare în ceea ce priveşte asigurarea alimentării cu energie electrică, în urma distrugerii masive a infrastructurii, în timp ce "oamenii s-au săturat de război". În plus, "există un decalaj tot mai mare între victoria totală pe care mulţi ucraineni spun că şi-o doresc şi dorinţa sau capacitatea lor de a lupta pentru ea".

Aceeaşi oboseală s-a instaurat şi la nivelul aliaţilor occidentali ai Ucrainei, după cum scrie The Economist, care apoi susţine că "domnul Zelensky continuă să sfideze realitatea, prin faptul că insistă cu recuperarea teritoriilor furate de Rusia din 2014". O astfel de atitudine nu va face decât să "îndepărteze susţinătorii Ucrainei şi să divizeze şi mai mult societatea ucraineană".

Editorialul vine apoi cu un apel pentru o nouă abordare, care să pornească de la "o declaraţie onestă a liderilor privind modul în care trebuie definită victoria", deoarece doar astfel "mai poate fi păstrată unitatea ucrainenilor şi sprijinul Americii şi Europei".

Primul pas ar fi renunţarea la obiectivul recuperării integrale a teritoriilor pierdute. "Susţinem de mai mult timp că Putin a atacat Ucraina nu pentru teritoriul său, ci pentru a o împiedica să devină o democraţie prosperă, orientată către Occident", scrie The Economist, iar în aceste condiţii "partenerii Ucrainei trebuie să îl convingă pe domnul Zelensky, care trebuie să trimită mai departe convingerea către popor, că acesta este cel mai important premiu al războiului".

Altă opţiune nu prea există, deoarece "oricât de mult şi-ar dori domnul Zelensky să alunge Rusia din întreaga Ucraină, inclusiv din Crimeea, el nu are oamenii sau armele necesare pentru a face acest lucru".

Odată acceptat acest "adevăr sumbru", care nu trebuie să implice recunoaşterea pretenţiilor Rusiei asupra teritoriilor ocupate, liderii occidentali se vor putea concentra asupra obiectivului principal al războiului, iar pentru atingerea lui vor trebui să se asigure că "Ucraina are capacitatea militară şi garanţiile de securitate de care are nevoie".

Un mare semn de întrebare privind realismul propunerilor apare în momentul în care The Economist susţine că asigurarea capacităţii militare adecvate presupune şi livrarea rachetelor cu rază lungă de acţiune, capabile să lovească ţinte militare din Rusia.

Oficialii ruşi au declarat că permisiunea de utilizare a rachetelor cu rază lungă de acţiune va fi privită ca un atac din partea NATO, în condiţiile în care Ucraina nu dispune de capacitatea de lansare şi de ghidare prin satelit.

Al doilea pas din editorialul revistei britanice are un potenţial de escaladare şi mai mare, deoarece preşedintele american ar trebui să propună invitarea Ucrainei în NATO, chiar în absenţa unităţii sale teritoriale şi a unui armistiţiu oficial.

The Economist recunoaşte că propunerea este deosebit de controversată şi vine cu o clarificare: garanţiile de securitate oferite de Articolul 5 din Tratatul NATO nu se vor aplica pentru teritoriul ucrainean ocupat în prezent de Rusia.

În editorial nu este abordată problema susţinerii unei astfel de propuneri la nivelul alianţei, având în vedere că este necesară aprobarea în unanimitate.

Sunt recunoscute, în schimb, riscurile majore implicate de aderarea Ucrainei la NATO, în special din punct de vedere al reacţiei aliaţilor în faţa continuării atacurilor Rusiei. Implicarea în apărarea Ucrainei poate conduce la un război direct cu o putere nucleară, în timp ce inacţiunea ar duce la "slăbirea alianţelor Americii din întreaga lume", după cum arată The Economist.

Dar toate acestea sunt necesare, deoarece "este iluzoriu să credem că înfrângerea Ucrainei va aduce pacea", în condiţiile în care "naţionalismul şi corupţia sunt în creştere".

Dar până unde mai poate creşte corupţia din Ucraina şi ce noi recorduri ar putea fi stabilite, când presa occidentală scria, încă înainte de începerea războiului, că Ucraina este cea mai coruptă ţară din Europa?

The Economist îşi încheie pledoaria pentru schimbarea de curs prin sublinierea faptului că "Occidentul s-a ascuns în spatele pretenţiei că, dacă Ucraina stabileşte obiectivele, va decide ce arme să furnizeze", însă "domnul Zelensky nu poate defini victoria fără a cunoaşte nivelul de sprijin occidental".

Tocmai de aceea, revista britanică apreciază că planul său este realist, în condiţiile în care "o promisiune mai fermă de aderare la NATO l-ar ajuta pe Zelensky să redefinească victoria", iar "un obiectiv de război credibil ar descuraja Rusia", în timp ce "NATO ar beneficia de industria de armament modernizată a Ucrainei".

Din păcate, The Economist nu aduce niciun argument care să susţină ipoteza "descurajării Rusiei" în faţa unei "victorii redefinite".

Câte definiţii poate avea victoria într-un război, dincolo de atingerea obiectivelor politice stabilite? Iar apoi, de unde se poate şti că o armată este victorioasă, când schimbarea definiţiilor pare să treacă victoria prin mai multe stări cuantice decât pisica lui Schrödinger?

Oare cine poate rupe această pisică în Ucraina, după ce o găseşte?