Plafonul Millennium Bank pentru credite Prima Casă, majorat la 25 de milioane de euro

A.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 octombrie 2009

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a majorat plafonul acordat Millennium Bank pentru credite Prima Casă la 25 de milioane de euro, de la 20,8 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al băncii.

Eliza Erhan, Director Dezvoltare Produse Retail la Millennium Bank, a declarat: "Oferta Millennium Bank de credite Prima Casă se bucură de succes, motiv pentru care am solicitat şi ne-a fost aprobat de către Fondul Naţional de Garantare un plafon mai mare pentru acordarea de finanţare în cadrul acestui program".

Potrivit domniei sale, solicitările de credite "Prima Casă" pe care banca le are deja în lucru sunt în valoare de 14 milioane de euro.

Millennium Bank a început să acorde credite "Prima Casă" în luna august. Singurul cost perceput de Millennium Bank pentru creditul Prima Casă este dobânda variabilă, calculată ca suma dintre Euribor la trei luni şi marja de 4%. Clienţii beneficiază de gratuitate în privinţa comisioanelor de analiză şi de acordare, iar costul evaluării locuinţei este suportat de către bancă.

Millennium Bank, subsidiara liderului pieţei bancare private din Portugalia, grupul Millennium bcp, şi-a început activitatea pe piaţa româneas-că pe data de 11 octombrie 2007 prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară. În prezent, Millennium Bank are 74 de unităţi pe teritoriul României, care se adresează populaţiei şi companiilor, printr-o gamă largă de produse.

FNGCIMM a decis să realoce 220-280 milioane euro de la 7-8 bănci implicate în programul "Prima Casă" care nu au avut succes în acordarea de credite. Pe lângă Millennium Bank, Fondul a majorat, cu circa 108 milioane euro, şi plafonul de garanţii alocat BCR.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. excelentele voastre, ma numesc tanase marian si va rog din suflet un raspuns calificat pe adresa de e mail , este o problema grava care m a debusolat ,dezechilibrat ,nu mi mai pot gasi linistea ,am comis ,,o fapta buna,, am gresit consecintele sunt grave,......scuze pentru scrisul dificil ,,nu agramat,, am o disfunctie neurologica an remisie datorata unui accident vascular,.................... eu am o casa la curte primita dupa decesul parintilor situata an strada dumitru nicolae numarul sase,,,langa icemenerg,, ,numita garagaianu felicia, nascuta ilie felicia, a apelat la mine sensibilizandu ma sa o introduc an spatiu pentru obtinere buletin de schimbare si de nume dupa casatorie,astfel printr un exces emotional am cedat are acum numele nou si buletinul, precum si o carte de colectie religioasa pe care an greseala mea ,ami doream sa intre cu ea an biserica,... dupa toate astea am realizat ca a fost o capcana ca mi a pus sigur casa an credit ipotecar,.avea deja la ea o copie xerox a actului casei si un set de schite ale constructiei, de la demersuri facute la primarie, tot pentru a obtine o casa,.... politia alertata da din umeri afirma ca nu are acces la baza de date a bancilor,....i a luat doar o declaratie ,.esteacelasi organ de politie ineficient care cu 16 ani an urma nu mi a rezolvat un caz de furt facut de niste puscariasi an zona cre acum jubileaza nu i monitorizeaza nimeni ,,erau lucruri de valoare furate ,atunci,un instrument de masura scump,au devalizat acolo m au marcat acele fapte pentru toata viata,..asta este tara so oamenii legii,...va trimit excelentele voastre cu respect aceasta ,,scrisoare deschisa catre milenium bank,, an speranta unui ajutor an timp util,,.......numita garagaianu felicia,are tuberculoza cu un ganglion operat ,poate intra an pensionare medicala oricand desi ea are o facultate ca economist si lucreaza la ministerul transporturilor , are un sot barman care conduce masina familiei fara carnet,iar ea recent a fost anchetata de catre ,,analta curte de casatie si justitie,, antr o problema legata de o licitatie an parte ilegala su neconforma,. sunt asadar traume an care se poate sirua rau pe viitor,...excelentele voastre va rog din suflet nu ma parasiti prin competenta voastra , cercetati rog cu respect daca numita garagaianu felicia are deschis un creditipotecar la banca ce o conduceti, iar daca puteti , pe computere esteusor daca a efectuat o asemenea manevra la o alta banca din sistem,. este un lucru normal sa nu se intre an litigii grave ,sistemul este din start gresit,legile tarii care an actuala stare deplorabila nu permit nici macar poltiei sa acceseze cazul ,..........cu un respect deosebit excelentele voastre va multumesc,..,,tanasemarian2511 46@yahoo.com,,........

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb