Planul de acţiune pentru industria de automobile, cu specific românesc va fi prezentat în toamnă

F.A.
Companii / 2 septembrie 2013

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, astăzi, la o conferinţă pe tema Industriei de componente auto, că în luna octombrie a acestui an va fi prezentat Planul de acţiune pentru industria de automobile, cu specific românesc, arată un comunicat de presă.

Varujan Vosganian a declarat: "Am început demersurile pentru includerea României în clubul select al producătorilor auto din Europa. Există un grup care se cheamă CARS 2020 şi care elaborează Strategia 2014-2020 a Uniunii Europene în acest domeniu, care cuprinde state cu tradiţie în domeniu, cum ar fi Italia, Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie, şi în care România nu era prezentă. Am pornit demersurile în luna iunie şi, în luna iulie, comisarul pentru industrie Antonio Tajani, după o consultare pe care am avut-o cu dânsul şi cu conducerea Comisiei Europene şi după ce am prezentat argumentele noastre, dintre care o parte vi le-am relevat şi dumneavoastră, în luna iulie România a fost primită în acest grup select, aceasta fiind, în opinia mea, cea mai frumoasă recunoaştere a modului în care industria auto românească a rezistat atâtea decenii, are tradiţie şi, mai ales, a reuşit să iasă cu bine până în prezent din criza economică".

Domnia sa a arătat că România a fost deosebit de activă şi în cadrul dezbaterilor privind Strategia de reindustrializare, la nivel european. În acest demers, potrivit ministrului, ţara noastră are un rol fruntaş şi pentru faptul că România este una dintre ţările europene cu cea mai importantă moştenire industrială - faţă de o medie în Uniunea Europeană a PIB-ului industrial de 16%, România are un PIB, contribuţie industrială, de peste 25% (cca. 25-26%). "Este o moştenire pe care trebuie să o valorificăm", susţine Varujan Vosganian.

Săptămâna viitoare, oficialii Ministerului Economiei vor începe demersurile pe problematica industriei auto. Săptămâna trecută, la iniţiativa secretarului de stat Adrian Ciocănea, Ministerul Economiei a depus în Guvern un memorandum privind promovarea industriei auto. Conform ministrului, memorandumul porneşte de la ideea propusă de industria auto, aceea de creare a unei structuri guvernamentale de dialog.

"Practic, memorandumul propune înfiinţarea unei comisii interministeriale care să demareze acest dialog. Dialogul va începe pe 12 septembrie, deci, săptămâna următoare vom avea întâlniri cu principalii reprezentanţi ai acestei industrii, de la producătorii de automobile, la producătorii de componente şi reprezentanţi ai sistemului de inovare, cercetare, dezvoltare", a precizat ministrul Vosganian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb