Prim-ministrul britanic Theresa May, se află sub presiunea modificării planului pentru Brexit după ce acesta a fost respins de liderii UE la summitul de la Salzburg de astăzi, informează News.ro.
Deşi UE a insistat mereu că integritatea pieţei unice de schimb trebuie protejată şi că planul Marii Britanii de a rămâne membră a acesteia pentru bunuri, dar nu şi pentru servicii este inacceptabil, guvernul britanic spera că se va ajunge, la summitul de astăzi, la un compromis care i-ar permite lui May să susţină că planul său este viabil în continuare.
Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat: "Toată lumea este de acord că, deşi există elemente pozitive în propunerea britanică, cooperarea economică propusă nu va funcţiona. Mai ales pentru că riscă subminarea pieţei unice."
Cancelarul german Angela Merkel, a susţinut că Uniunea Europeană "este unită în privinţa faptului că în nu pot exista compromisuri privind piaţa unică.", conform sursei citate.
"Nimeni nu poate aparţine pieţei unice dacă nu fac parte din piaţa unică", a precizat Merkel.
Emmanuel Macron, preşedintele francez, a menţionat faptul că propunerile britanice "nu sunt acceptabile" în forma actuală, mai ales în legătură cu piaţa unică.
"Brexitul este alegerea poporului britanic şi este o alegere susţinută de anumite persoane care au prezis soluţii uşoare ... Brexitul ne-a arătat un singur lucru - şi respect suveranitatea Marii Britanii când spun acest lucru - ne-a demonstrat că cei care spun că este uşor fără Europa, că totul va merge bine şi că vor fi mulţi bani, sunt mincinoşi. Este adevărat, mai ales pentru că au plecat a doua zi, ca să nu gestioneze situaţia. Brexitul ne arată că nu există o cale uşoară de a părăsi UE. Nu este fără costuri. Nu este fără consecinţe", a declarat Macron în timpul unei conferinţe de presă desfăşurate după summit.