PNL neagă implicarea în schimbarea lui Victor Ponta de la conducerea Comisiei de politică economică

M.B.
Politică / 18 martie

PNL neagă implicarea în schimbarea lui Victor Ponta de la conducerea Comisiei de politică economică

Partidul Naţional Liberal respinge acuzaţiile lansate de Victor Ponta privind implicarea sa în schimbarea din funcţia de preşedinte al Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor, susţinând că decizia a fost o consecinţă firească a excluderii acestuia din PSD, transmite Agerpres.

"PNL nu are nicio legătură cu modul în care PSD îşi gestionează propriii membri sau reprezentanţi în structurile parlamentare. Victor Ponta încearcă, printr-o nouă manipulare, să deturneze atenţia de la realitate: schimbarea sa din funcţie a fost o consecinţă firească a excluderii sale din PSD, partid care, în mod legitim, a decis să-l retragă dintr-o funcţie obţinută pe baza apartenenţei sale politice la această formaţiune".

Liberalii subliniază că Ponta a încercat anterior să acrediteze ideea că excluderea sa din PSD s-a făcut la cererea preşedintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu, o afirmaţie pe care o cataloghează drept falsă.

"Reamintim că această metodă de manipulare a mai fost utilizată de Victor Ponta şi în trecutul recent, când a încercat să acrediteze minciuna că excluderea sa din PSD s-ar fi făcut la cererea preşedintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu. În realitate, excluderea sa din PSD era firească, ca urmare a trădării deciziilor majoritare ale PSD cu privire la susţinerea unui candidat unic al Coaliţiei", precizează PNL, potrivit aceleiaşi surse.

Partidul Naţional Liberal salută decizia social-democraţilor de a se distanţa de "un personaj toxic" şi consideră că această măsură reconfirmă unitatea Coaliţiei de guvernare.

"Partidul Naţional Liberal consideră că această decizie reconfirmă soliditatea actualei Coaliţii de guvernare şi consecvenţa în susţinerea unui singur candidat la alegerile prezidenţiale - Crin Antonescu, liderul capabil să reprezinte România cu demnitate şi eficienţă", mai transmite PNL.

Victor Ponta a reacţionat, marţi, pe Facebook, susţinând că schimbarea sa din funcţia de preşedinte al Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor a fost solicitată de conducerea PNL, prin vocea lui Hubert Thuma, şeful de campanie al lui Crin Antonescu. Ponta a afirmat că, dacă va ajunge preşedinte, va combate "mafiile transpartinice" şi va elimina din politică "toţi reprezentanţii şi marionetele acestora".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ca să obțină funcția de președinte al comisiei... nu contează cum îi zice... dl Ponta a avut nevoie de susținere politică.

    Acum după ce șarpele cu ochelari, trădătorul Ponta, a rămas fără susținere politică este normal ca să-și ia un șut în fund și să rămână fără funcție.

    De preferat ar fi să i se tragă șutul după alegeri, când de fapt mai mulți urmează să-și ia porția cuvenită de șuturi.  

    1. Asa este, i se va trage un sut in fund, care-l va propulsa in functia de presedinte al Romaniei. PSD joaca fals, la nivel declarativ ei sprijina candidatura lui Crin Antonescu, dar, in realitate, organizatiile judetene sunt deja mobilizate pentru a-l aduce in fruntea tarii pe acest suveranist vopsit.

      Ponta presedinte. Si Mickey Mouse vicepresedinte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3816
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8120
Gram de aur (XAU)Gram de aur454.7122

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb