Pogea a informat Senatul că banii alocaţi, dar nefolosiţi, trec în fondul de rezervă al Guvernului

NEWSIN
Politică / 5 februarie 2009

Secretarul general al Senatului, Dan Vasiliu, susţine că diminuarea bugetului Senatului cu 6,8% în comparaţie cu anul 2008, este de fapt o reducere cu 25% datorată deprecierii leului în raport cu euro şi că MF a cerut ca banii nefolosiţi de Senat să se ducă la Guvern.

"Diminuarea este în realitate mult mai mare deoarece, la întocmirea bugetului pentru anul 2008, cursul de referinţă a fost de 3,3 lei pentru un euro, în timp ce pentru anul 2009 bugetul a fost elaborat la un curs de 4 lei pentru un euro, iar cursul de schimb a ajuns deja la 4,3 lei. De fapt, avem o diminuare de 25% în bani reali", a declarat, joi, secretarul general al Senatului.

Vasiliu a anunţat că a primit o adresă de la ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, prin care a fost informat că banii pe care îi are Senatul la dispoziţie şi care nu au fost cheltuiţi în scopul pentru care au fost alocaţi se vor constitui în fondul de rezervă al Guvernului. Secretarul general al Senatului a estimat că nu mai poate fi vorba de creşteri ale bugetului acestei Camere în cursul anului 2009, excluzând şi posibilitatea creşterii sumei forfetare pentru senatori, chiar dacă aceştia au colegii mai mari decât deputaţii.

Dan Vasiliu a spus că rămâne problematică identificarea unor resurse pentru creşterea sumei forfetare pentru senatorii din diaspora ale căror cheltuieli sunt apreciabil mai mari decât ale colegilor lor din ţară. "Nu poate fi vorba de aceeaşi sumă sumă forfetară alocată colegilor din ţară. Trebuie să ne corelăm cu Ministerul de Externe astfel încât să se deschidă birouri parlamentare pe lângă ambasade şi consulate. Este o cheltuială care va trebui cumva rezolvată. Ne vom adresa şi Ministerului de Finanţe pentru o rezolvare", a spus Vasiliu.

El a spus că este greu de estimat care ar fi sumele necesare, deoarece costurile legate de personal sau de chirie pentru birouri variază considerabil de la o zonă la alta. Vasiliu s-a declarat în dezacord cu proiectul de la Cameră privind asigurarea plăţii pentru două deplasări pe lună în colegiile din Europa şi o deplasare pentru celelalte colegii din diaspora. "Este cam mult, mai ales că la Senat avem colegii din diaspora imense", a conchis secretarul general al Senatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb