Poliţia a luat la puricat imperiul UTI

VALENTIN BUSUIOC
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 2 februarie 2015

Actualizare 19:05 Cristian Erbaşu: "Am fost audiat ca martor"

Directorul general al SC Construcţii Erbaşu SA, Cristian Erbaşu, spune că a fost audiat ca martor în dosarul de evaziune fiscală în care au fost făcute percheziţii, precizând că din actele de urmărire a rezultat că firma sa nu este implicată în faptele cercetate.

Cristian Erbaşu arată luni, într-un comunicat de presă citat de sursele din presă, că la sediul SC Construcţii Erbaşu SA au fost făcute duminică percheziţii într-un dosar în care Parchetul Tribunalului Bucureşti face cercetari pentru posibila săvârşire a unor fapte de evaziune fiscală.

"Operaţiunea a vizat verificarea şi ridicarea de înscrisuri care au legatură cu societăţile cercetate de autorităţi în dosarul mai sus menţionat. Cu acest prilej s-au încheiat două Procese-verbale de percheziţie. La aceeaşi dată şi în considerarea aceloraşi fapte de evaziune fiscală urmarite de autorităţi, s-a realizat un control din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, în urma căruia s-a întocmit un Proces-verbal", a precizat Cristian Erbaşu.

Directorul general al SC Construcţii Erbaşu a adăugat că, potrivit mandatului de aducere emis în dosar, a fost citat în calitate de martor şi audiat, duminică, de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română.

"Nu s-au dispus alte măsuri în dosarul penal menţionat faţă de SC Construcţii Erbaşu SA sau persoane din cadrul acesteia. În urma operaţiunilor descrise nu s-au identificat acte, fapte sau înscrisuri de natură infracţională care să aparţină firmei Construcţii Erbaşu SA sau persoanelor din conducerea acesteia. Concluzia actelor de urmărire penală desfăşurate în cursul zilei de ieri este că SC Construcţii Erbaşu SA nu este implicată în faptele de evaziune fiscală cercetate", a mai arătat Cristian Erbaşu, în comunicatul citat.

(Elena Deacu)

---

Actualizare 08:23 IGPR: 33 de persoane au fost reţinute

Surse: Primarul comunei Bradu ar fi unul dintre cei reţinuţi

În urma mai multor ore de audieri, 33 de persoane au fost reţinute, din totalul de 90 chemate să dea explicaţii în faţa procurorilor, ne-au declarat reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Primarul comunei argeşene Bradu, Florin Frăţică, ar fi unul dintre cei reţinuţi, potrivit site-ului B1.

"În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente financiar-contabile, facturi fiscale, suporturi financiare şi de stocare a datelor informatice, carduri bancare, dispozitive token şi digipass, folosite la tranzacţii bancare, 300.000 de lei, un pistol cu gaze a cărei autorizaţie era expirată şi alte 4 arme de vânătoare deţinute fără autorizaţie.

33 de persoane au fost reţinute, cercetările fiind continuare sub aspectul săvârşii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani", potrivit IGPR.

(Alexandru Costea)

-----

Poliţia Română a derulat ieri 146 de percheziţii în Capitală şi 11 judeţe, la persoane şi firme bănuite că ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 30 milioane de euro prin evaziune fiscală şi spălare de bani în diverse domenii de activitate, printre care IT şi construcţii.

Surse judiciare au declarat pentru ziarul BURSA că printre firmele vizate de percheziţii se numără UTI, Romsys, Erbaşu, Strabag şi Total Network Solution.

Potrivit comunicatului IGPR, în perioada 2011-2014, reprezentanţii a peste 200 de societăţi comerciale ar fi creat circuite fictive pentru eludarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. "De asemenea, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obţinuţi ar fi fost reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive", se mai arată în documentul citat.

Ieri la prânz, presa centrală a relatat că în acest dosar cincizeci de persoane sunt urmărite penal, iar alte patruzeci vor fi audiate ca martori.

Anchetatorii au convocat, ieri, dimineaţă, conducerea grupului de firme Erbaşu, inclusiv pe patronul grupului, Cristian Erbaşu, la sediul din strada Nicolae Caramfil, unde s-au derulat percheziţii şi s-au ridicat documente. Reprezentanţii firmei ne-au spus că domniile lor colaborează cu anchetatorii şi vor pune la dispoziţie toate datele necesare investigaţiei. Percheziţiile au vizat şi locuinţa lui Cristian Erbaşu, care se află în acelaşi imobil cu sediul central al grupului.

Potrivit surselor de presă, şi locuinţa lui Tiberiu Urdăreanu, patronul grupului UTI, ar fi făcut obiectul percheziţiilor.

Până la închiderea ediţiei de ieri, percheziţiile din Capitală încă nu se încheiaseră.

Peste 300 de poliţişti au participat la această acţiune, coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Percheziţiile s-au desfăşurat în Capitală şi în judeţele Arad, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce cuib, ce Puroi securistic, ce Gandaci spurcati !

    Aici, la utistii astia, ar trebui o DERATIZARE asa, dat cu DTT-uri !!!

    Trupe ISIS ar fi necesare pentru extermina securistii astia, de la vantu la asta, la nicolae... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb