Poliţist reţinut de DIICOT pentru favorizarea unui inculpat

A.C.
Anticorupţie / 1 noiembrie 2017

Poliţist reţinut de DIICOT pentru favorizarea unui inculpat

Ofiţerul de poliţie suspectat de favorizarea făptuitorului în dosarul în care procurorii DIICOT au făcut percheziţii în Bucureşti, ieri seară, a fost reţinut, potrivit unui comunicat de presă.

Ofiţerul, care lucrează la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, ar fi sprijinit o grupare suspectată de furturi, tâlhării, contrabandă cu ţigări şi şantaj, informează sursa.

Conform sursei, pe numele poliţistului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. În acest caz, procurorii DIICOT- Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au făcut două percheziţii în Bucureşti, una dintre acestea având loc la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), unde lucrează ofiţerul vizat.

Ofiţerul de poliţie este suspectat de săvârşirea a două infracţiuni de favorizare a făptuitorului, într-un dosar în care DIICOT - Structura Centrală a dispus extinderea cercetărilor penale pentru crearea de grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie în formă calificată, şantaj, furt calificat, înşelăciune, mărturie mincinoasă şi contrabandă cu ţigări.

În comunciat se menţionează: "În sarcina suspectului s-a reţinut că, la data de 25.03.2017, în cadrul unor discuţii telefonice purtate cu inculpatul Dumitru Oane Bogdan (cercetat în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, furt calificat şi tâlhărie), acesta din urmă i-a adus la cunoştinţă suspectului că, în noaptea precedentă, a participat la comiterea unei infracţiuni în dauna unei persoane de la care a sustras 7 baxuri cu ţigări de contrabandă, transportate în cursul aceleiaşi nopţi la un apartament situat în municipiul Bucureşti. Toate aceste convorbiri au fost purtate de către ofiţerul de poliţie sub aparenţa furnizării, de către inculpat, a unor informaţii despre infracţiuni comise de persoane din anturajul său, cel din urmă acţionând ca un veritabil "colaborator" al ofiţerului de poliţie, în lipsa unei autorizări date în acest scop de procuror, în condiţiile art. 148 C.p.p", informează DIICOT, constatând că "deşi inculpatul i-a comunicat textual ofiţerului de poliţie că a participat, alături de alte persoane la comiterea acestei infracţiuni, cel din urmă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 292 C.p. şi art. 2 alin. 1 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, nu a constatat săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 228-229 C.p. şi contrabandă, în forma asimilată prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, împiedicând astfel tragerea la răspundere penală a autorului faptei".

De asemenea, conform sursei menţionate anterior, la data de 29.06.2017, după ce în acest dosar procurorii DIICOT au destructurat gruparea infracţională organizată coordonată de către Paul Iova, zis "Ion Petrişor" (acţiune desfăşurată la data de 27.06.2017), "ofiţerul de poliţie a discutat din nou cu inculpatul Dumitru Oane Bogdan, aflat pe teritoriul Republicii Elene la acel moment, căruia i-a adus la cunoştinţă despre descinderile efectuate şi l-a asigurat că se va interesa despre calitatea procesuală a inculpatului în prezenta cauză".

"Acţionând din nou "la adăpostul" primirii de informaţii de la "sursa" sa, ofiţerul de poliţie l-a sfătuit pe inculpat, în mod voalat, să nu revină în ţară, până la momentul în care va afla, cu exactitate, stadiul urmăririi penale derulate împotriva celui din urmă, toate acţiunile sale fiind de natură să împiedice urmărirea penală a inculpatului", susţin procurorii DIICOT.

"În fapt, în sarcina inculpatului Dumitru Oane Bogdan, zis Bodi, s-a reţinut că, în cursul lunii mai 2016, împreună cu inculpaţii Iova Paul zis "Ion Petrişor", Iova Aurel zis "Ghiniţă", Dumitru Oane Bogdan zis "Bodi" şi Dumitrescu Cristian-Marius zis "Buze" a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, grup la care au aderat şi pe care l-au sprijinit apoi şi alte persoane, în vederea comiterii în principal a infracţiunii de şantaj. Începând cu toamna anului 2016, scopul şi componenţa grupului au fost diversificate, fiind planificată comiterea unor noi infracţiuni (contrabandă, contrabandă asimilată, trafic de migranţi şi alte infracţiuni contra patrimoniului) şi atrase, în cadrul grupării, şi alte persoane, care au sprijinit activitatea acesteia prin contribuţii permanente sau intermitente, scopul final fiind subsumat obţinerii unor foloase materiale", precizează DIICOT.

Potrivit sursei citate, Dumitru Oane Bogdan este acuzat că începând cu luna mai 2016, împreună cu Iova Paul zis Ion Petrişor, Iova Aurel zis "Ghiniţă" şi Dumitrescu Cristian-Marius, zis "Buze", "a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane vătămate pe care a ameninţat-o cu acte de violenţă îndreptate împotriva familiei şi bunurilor sale, precum şi cu darea în vileag a unor înregistrări compromiţătoare, pentru a obţine de la aceasta, în mod injust, o sumă de bani".

"În vederea realizării acestui scop, inculpaţii au realizat acţiuni concertate de intimidare a persoanei vătămate, prin urmărirea acesteia, inclusiv prin GPS, agresarea unei persoane de încredere, aducerea de distrugeri autovehiculelor şi agresarea câinilor de pază ai acesteia. În baza acestor acte de constrângere, la data de 21.12.2016, persoana vătămată a remis membrilor grupării suma totală de 2.400 de euro, sumă ce le-a fost plătită în două tranşe, în cursul aceleiaşi zile", explică DIICOT.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb