Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că, din câte ştie, Florentin Pandele, fostul preşedinte al PSD Voluntari, nu a fost exclus din partid, el fiind şi membru al UNPR, ceea ce atrage incompatibilitatea ca primar al oraşului. Ponta a precizat, răspunzând unor întrebări, că din câte ştie, PSD Ilfov nu l-a exclus pe Florentin Pandele din partid, acesta trebuind să îşi piardă mandatul de primar de Voluntari în momentul în care s-a înscris în UNPR. "Nu l-a dat nimeni afară, a fost suspendat parcă, dar din câte ştiu eu nu a fost exclus de nimeni. El s-a înscris în UNPR şi acum este membru în două partide, ceea ce, potrivit legii, atrage pierderea mandatului de primar", a adăugat preşedintele PSD, citat de Mediafax.
Organizaţia PSD Voluntari a sesizat, ieri, Parchetul, solicitând constatarea încetării de drept a mandatului de primar de Voluntari al lui Florentin Pandele. Preşedintele PSD Voluntari, Mihai Barbu, a afirmat că a depus, ieri, la Parchet, o sesizare în care se solicită încetarea mandatului de primar al lui Florentin Pandele, pe motiv că acesta a încălcat legea aleşilor locali, înscriindu-se în alt partid, UNPR, înainte de a fi demisionat de drept din PSD.