Popa vrea să scoată "Avicola" din Bursă

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 iulie 2010

Popa vrea să scoată "Avicola" din Bursă

Investitorii spun că nu are cum

Semne de întrebare plutesc asupra motivelor care au determinat conducerea "Avicola" Braşov (simbol AVLE) să propună acţionarilor retragerea companiei de pe Rasdaq, deşi condiţiile impuse de legislaţia pieţei de capital în acest sens par să indice că demersul conducerii AVLE este sortit din start eşecului.

Dispunerea de mă-suri nr. 8/2006 prevede că retragerea de la tranzacţionare a unei societăţi ca urmare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor poate fi realizată doar dacă sunt îndeplinite mai multe condiţii cumulative.

Un calcul simplu arată că primele două condiţii nu sunt îndeplinite în cazul "Avicola" Braşov pentru că în ultimele 12 luni s-a tranzacţionat mai mult de 1% din capitalul social al emitentului şi s-au înregistrat mai mult de 50 de tranzacţii cu titluri AVLE, exceptându-le pe cele încheiate între persoane implicate.

Asociaţia Investitorilor de pe Piaţa de Capital a susţinut, la finele săptămânii trecute, printr-un comunicat, că, în această situaţie, convocarea Adunării Generale a Acţionarilor AVLE pentru 17 august, având ca prim punct pe ordinea de zi aprobarea retragerii de la tranzacţionare, este fără temei. Reprezentanţii AIPC au solicitat Comisiei să le semnaleze reprezentanţilor "Avicola" această situaţie, ca să nu creeze confuzie în rândul acţionarilor sau pe piaţa de capital.

Contactaţi de ziarul Bursa, reprezentanţii CNVM nu au dorit să se pronunţe asupra intenţiei conducerii "Avicola", precizând că nu dispun de informaţiile necesare şi că, în consecinţă, trebuie să analizeze situaţia.

Nici Ioan Popa, acţionarul majoritar al companiei, şi nici Ovidiu Opriţa, preşedintele Consiliului de Administraţie al "Avicola", nu au dorit să facă declaraţii despre motivele care au determinat conducerea societăţii să supună voinţei acţionarilor retragerea de la tranzacţionare.

Deşi propunerea de delistare a societăţii de pe Rasdaq i-ar fi putut pune pe gânduri unii dintre acţionari, în măsura în care semnalul conducerii este că nu doreşte să mai fie pe Bursă, acţiunile AVLE s-au apreciat, vineri, cu 19,7%, la 2,43 de lei/titlu. Tranzacţiile de vineri au mai resuscitat acţiunile AVLE, în condiţiile în care ultimele transferuri cu aceste titluri avuseseră loc cu o săptămână în urmă, pe 9 iulie.

Acţionarul majoritar, sancţionat de CNVM pentru că nu a lansat ofertă publică de preluare

Ioan Popa, acţionarul majoritar al "Avicola" Braşov, cu o deţinere de peste 70% din acţiunile companiei, a fost sancţionat cu avertisment şi, ulterior, cu o amendă de 500 de lei, de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru că nu a lansat o ofertă publică de preluare pentru acţiunile pe care nu le deţine.

CNVM i-a imputat acţionarului majoritar faptul că a depăşit pragul de 33% din drepturile de vot asupra societăţii la începutul acestui an, când desfiinţarea Asociaţiei AVIPAS a fost înregistrată la Depozitarul Central. Asociaţia a dobândit 761.571 din acţiunile AVLE (reprezentând 50,99% din companie) de la Fondul Proprietăţii de Stat în 2006, dar şi-a mărit participaţia la 77,81% în urma unei majorări de capital din 2008. Comisia a considerat că doar cele 761.571 de acţiuni (reprezentând după majorare doar 11,25% din capitalul societăţii) au fost achiziţionate în urma procesului de privatizare, făcând obiectul unei "tranzacţii exceptate" (în urma căreia nu trebuie lansată o ofertă publică de preluare). Prin urmare, CNVM l-a obligat pe Ioan Popa, împreună cu persoanele cu care acţionează concertat, să lanseze o ofertă.

Ulterior, Popa a contestat Ordonanţa Comisiei, susţinând că Asociaţia AVIPAS trebuia să lanseze oferta, şi nu el. Cum AVIPAS nu a fost obligată să facă OPP, a argumentat Popa, nici succesorii PAS-ului nu ar trebui să fie obligaţi să lanseze o ofertă de preluare.

În ciuda acestui lucru, Ioan Popa a cochetat o vreme cu ideea lansării unei oferte la "Avicola" Braşov, dar a renunţat după ce preţul din raportul de evaluare realizat în acest sens nu l-a mulţumit, potrivit unor surse.

"Avicola" Braşov are o capitalizare bursieră de 16,44 milioane de lei, potrivit preţului de 2,43 lei/acţiune înregistrat la finele săptămânii trecute.

Dispunerea de Măsuri nr.8/2006 precizează că retragerea de la tranzacţionare a unei societăţi ca urmare a hotărârii AGEA se poate realiza dacă sunt îndeplinite mai multe condiţii cumulative:

Dintre acestea, primele sunt:

- în ultimele două luni anterioare datei publicării convocatorului AGEA: să se fi înregistrat un număr de cel mult 50 de tranzacţii cu acţiuni ale respectivului emitent, excepţie făcând tranzacţiile efectuate între persoane implicate sau persoane aflate în legături strânse sau persoane care fac parte din acelaşi grup;

- numărul de acţiuni tranzacţionate să reprezinte cel mult 1% din capitalul social al emitentului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cum adica "a cochetat cu ideea lansarii ofertei" dar a renuntat pt. ca nu i-a convenit pretul?

    Adica..."m-am gandit sa respect legea, dar cand am vazut care e realitatea, am zis ca mai bine o fentez". Astfel de atitudine ar trebui penalizata drastic. 

    Legea/regula se respecta indiferent cati bani trebuie sa platesti pentru a te conforma. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb