Prăbuşirea Pilonului II de pensii

Sorin Rosca Stanescu
Politică / 16 august 2022

Sorin Rosca Stanescu

Aşa-numitul Pilon II de pensii e la pământ. Acolo s-au pierdut bani, nu glumă. O sumă colosală. Întâmplător sau nu, egală cu deficitul anual al Casei de Pensii. Adică exact cu suma pe care statul român trebuie să o transfere de la buget pentru a le duce pensionarilor bani acasă sau în conturi. Ce s-a întâmplat? Şi de ce autorităţile sunt inerte într-un caz atât de grav?

Să ne reamintim. În urmă cu mai mulţi ani, am declanşat o pantomimă şi în acest domeniu. Ne-am gândit să ne aliniem normelor europene. Să facem şi noi ceea ce se face în alte state. Să le creăm salariaţilor posibilitatea ca, atunci când vor ieşi la pensie, să aibă mai mulţi bani. Aşa se face că au fost fabricate mai multe fonduri de pensii, fiecare cu conturile şi managamentul lui, şi care au fost numite generic Pilonul II. Aceste fonduri de pensii urmau să procedeze altfel de cum procedează statul. Ele trebuiau să colecteze bani de la cetăţeni, să-i investească, să-i înmulţească, să procedeze la fel cum fac toate fondurile de investiţii. Şi în realitate ce s-a întâmplat?

Primul lucru grav e că aceste fonduri de investiţii, destinate exclusiv unor pensii suplimentare, în loc să fie opţionale, au deveni obligatorii. Salariatul nu a mai avut libertatea de a alege dacă doreşte sau nu să apeleze la un asemenea fond suplimentar de pensii. Este adevărat, autorităţile statului nu i-au obligat pe cetăţeni să opteze pentru un fond sau altul. Dar i-au obligat să plătească, indiferent unde. S-au creat mai multe astfel de fonduri, dar, atenţie, nu într-o piaţă concurenţială sau, mai bine zis, fără a exista în acest domeniu o bază concurenţială. Unii au ales, alţii nu. Dar o parte dintre veniturile tuturor salariaţilor au fost vărsate în mod obligatoriu într-unul sau altul dintre aceste fonduri. Şi astfel s-a creat Pilonul II. Şi, prin urmare, care este viciul?

În mod normal, între aceste fonduri de investiţii ar fi trebuit să existe o concurenţă. Era firesc ca ele să nu aibă strategii identice de a înmulţi banii. Era firesc ca ele să facă investiţii diferite, să obţină randamente diferite şi astfel să intre în concurenţă unele cu altele. Iar cetăţeanul putea opta în aceste condiţii, dacă ar fi existat şi un minimum de transparenţă, pentru ca banii luaţi cu japca de la el pentru Pilonul II de pensii să fie utilizaţi cu mai multă sau mai puţină prudenţă în materie investiţională.

Urma ca în final, când omul ieşea la pensie, pe lângă pensia obişnuită, veniturile sale să fie completate din banii rezultaţi din aceste fonduri, care aveau un anumit randament. Mai pe înţelesul tuturor, să zicem că în anii de muncă, prin participarea obligatorie lunară, contribuiai la un asemenea fond cu un milion de lei şi, în mod normal, la sfârşit, în momentul pensionării, urma să dispui de un milion de lei plus o altă sumă, care evident trebuia să depăşească binişor rata inflaţiei. Pentru că numai aşa ieşeai în câştig.

Deci primul viciu a fost acela că cetăţenii sunt obligaţi să contribuie la acest Pilon II. Al doilea viciu este lipsa de transparenţă, astfel încât oamenii au fost în imposibilitatea de a opta în cunoştinţă de cauză pentru unul sau altul dintre fondurlile de investiţii. Al treilea viciu este că, între respectivele fonduri de investiţii, nu a existat şi nu există o competiţie reală. Dar unde s-au topit banii?

În vremurile în care trăim, este greu, dacă nu cumva imposibil de presupus că cei care conduc fondurile de investiţii nu au mijloacele necesare pentru a şti unde şi cum să plaseze banii. Şi pentru a obţine randamente mai mici sau mai mari. Adică câştiguri ale fondurilor. Şi nici nu s-a întâmplat aşa ceva, chiar dacă unii dintre administratorii de fonduri aveau o pregătire precară. Randamente au fost obţinute în toate situaţiile. Şi cu toate acestea banii s-au dus. Unde s-au dus?

Banii nu s-au dus pur şi simplu în inflaţie. De ce? Pentru că ei au fost puşi să lucreze. Aceşti bani au fost investiţi în diverse afaceri. Şi s-au obţinut în linii mari de către fiecare fond rezultate, care au depăşit indicatorii de inflaţie. În schimb, banii au fost cheltuiţi fără noimă, sub titlu de costuri de administrare, chiar de către administratorii fondurilor. Care şi-au dat salarii grase. Şi prime grase. Care au decontat multiple cheltuieli. Aşa-zise călătorii de studii. Sau de afaceri. Care au achiziţionat limuzine. Care şi-au angajat rudele şi apropiaţii pe salarii mari. Şi toate aceste costuri au fost suportate din banii viitorilor pensionari, care au fost obligaţi prin lege ca, lunar, să cotizeze la Pilonul II de pensii.

Dar chiar dacă România este vraişte, nu este totuşi ţara nimănui. În mod normal, aceste fonduri de pensii constituite în Pilonul II trebuiau controlate la sânge, permanent, de către autorităţile statului. Care tocmai de aceea sunt autorităţi şi primesc bani din taxele lunare suportate tot de către salariaţi. Şi acum ajungem la răul relelor. Statul român nu şi-a îndeplinit această obligaţie. Nu şi-a exercitat controlul. I-a lăsat pe administratorii fondurilor să-şi facă de cap. După ce le-a pus în palmă o căruţă de bani. Statul deci a devenit complice al acestor personaje transformate în gangsteri.

Şi, în aceste condiţii, la ce concluzie să ajungem noi, după ce ministrul Muncii, domnul Marius Budăi, a detonat această bombă? La una singură. Şi anume că, dacă statul a greşit, statul trebuie să plătească. Mă interesează mai puţin dacă îi va lega fedeleş pe administratorii transformaţi în gangsteri şi dacă le va confisca sau nu ceea ce a mai rămas intact din banii jefuiţi salariaţilor. Dar esenţial este ca statul să suporte consecinţele. Să pună banii la loc. Să nu-i lase pe oameni să rămână în pagubă, după ce tot el i-a obligat să cotizeze la Pilonul II de pensii. Care s-a transformat într-un joc piramidal, organizat chiar de stat. Şi acum iată care este cercul vicios. Cine este statul? Indferent de ce reprezentanţi avem la vârful statului, statul suntem noi. Deci cine va trebui să suporte paguba? Tot salariaţii. Adică tot cei păgubiţi. Şi nu numai. Gaura va cădea şi în sarcina salariaţilor viitori. Pentru că, dacă ea se va acoperi, se va acoperi în timp.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Randamentele fondurilor nu sunt fabuloase, dar de aici pana la a spune ca s-au pierdut banii care ar acoperi deficitul fondurilor de stat denota ori prostie ori rea-vointa....

    1. Ce manipulator e personajul ăsta. De aia a făcut pușcărie. Că fondurile din Pilonul II au fost ineficiente investițional este adevărat. Dar acesta este contextul economic prezent și nici legislația nu le ajută. Sunt foarte limitate investițional. SRS mai avea puțin și inventa pe cineva care a furat efectiv banii din Pilonul II că să producă un fake news bombastic. Tot ce scrie este o mizerie. Și banii sunt "luați cu japca pentru Pilonul II" nenea de la pușcărie, dar cum sunt banii pentru Pilonul I care îți asigură ție pensioara? Nu tot cu japca, mai ales că ajung la oameni ca tine? Cetățeanul nu optează pentru fondurile din Pilonul II pentru că este indolent și nu îi pasă. Le poate schimba și poate alege orice fond când vrea el. Dacă ar știi că există. Dar nu știe. Mai ales cetățeanul care se uită în gura ta.

      Pe langa faptul ca este prostie sau rea vointa sa spui ca s au pierdut sume colosale la pilonul 2 cine ne spune noua acest lucru? Are idee in 20 de ani de acum incolo cat este pensia de stat falimentar?

      Procent din veniturile de peste 20 de ani.

      Solidaritatea între generații versus comisionarea cotelor virate de stat și îmbogățirea unor bidoane securiste gen didi sunt incomparabile. 

      De ce sa fi obligat sa cotizezi la Pilonul II? De ce sa nu alegi tu daca vrei sa ramai la stat sau sa mergi la privat. Suntem in comunism? Se pare ca da. In Germania nu este obligatoriu sa virezi la fondurile private. Alegi intre stat si privat. Numai la noi este obligatoriu. Radamente minime la fondurile de pensii private si administratorii de pensii nu au nicio raspundere. Sa numai vorbim de cei ce supravegheaza aceasta piata. Anul asta cu inflatie de 15% va fi o gaura imensa in banii celor de la Pilonul II, inca o inflatie ca asta si ne vom lua un pachet de biscuiti la iesirea la pensie. Vorbesc de oamenii de rand nu de cei pusi in functii si platiti regeste.

      Robert, ia gandeste-te tu... poti avea mediu privat prosper si deci Pilon II prosper... INTR-UN STAT FALIT? Raspuns nu. In toate povestile de succes, mediul privat puternic se construieste pe spatele unui stat puternic. Altfel nu se poate.... deci daca nu ai pensii publice bune, nu vei avea nici pensii private de pe urma mediului privat romanesc. Ah, vrei banii tai romanesti sa fie investiti in economia altui stat, in America, Germania, .... Asia? Atunci ala nu mai este pilon II, este altceva.

    Fata de inflatie,toate depozitele sunt in pierdere,nu numai pilonul 2 de pensii.In rest,”povesti de adormit copii”.

    sa nu va bazati in viitor pe nici o pensie - nici de stat nici pilon 2 sau 3 sau 4.

    pe nimic!  

    sa va bazati efectiv pe ce aveti voi si ce va produce bani.  

    restul e vrajeala!  

    Da, am o viziune hardcore, dar e cea mai asiguratoare viziune intr-o lume exceptional de indatorata... avand in vedere ca buba datoriilor se va sparge in urmatorii 8-10-12 ani ... va repet mesajul meu: va bazati doar pe ce aveti voi ca proprietati imobiliare sau mobiliare.

    Restul e vanare de vant si parturi de ingeri - toate administrate de "specialisti"!  

    Articol populist. "să pună statu banii"

    De unde să-i pună? Are vreo imprimantă în subsol? 

    Era clar din start că, dacă banii vor fi băgați în Bursa vor fi castiguri și pierderi. 

    Ideea e că banii de subzistență nu ar trebui băgați în bursă. Că îi faci praf și adio pensie.

    1. pana in 2032-2033 titlurile de stat NU sunt o alternativa la bursa.

      Titlurile de start sunt ciuma investitiilor pana in 2032-2033.  

      Bursa (sau alte forme de detinere/investitii in sectorul privat, NU STAT!) reprezinta optiunea buna.  

      Dupa ce vom avea momentul nostru "1929-1933" (in perioada 2032-2036), da, voi reevalua tintele investitionale (intre sectoarele stat/privat).  

      Dar de acum pana in 2032-2033 doar tampitii si cretinii investesc in titluri de stat (HHahahhahahhaa ...vezi situatia bancilor romanesti supraexpuse pe titluri de stat ...sub obladuirea si in urma indemnului ...BNR!) :))))  

      Deunazi am asistat la o sedinta la banca la mine unde MAAAARIII directori din Board se cam scarpinau in cap (sau in alte parti ale corpului) uitandu-se la pierderea incasata in urma deprecierii titlurilor de stat din portofoliu... daca sunt tampiti, ce sa le fac? ... :)) Si afirmau cu multa emfaza (tipica directorilor tampiti care au ajuns in Board dar habar nu au ce e de facut si habar nu au pe ce lume se afla si unde e nordul si sudul investitional vorbind) ca ... SITUATIA MARK-TO-MARKET (eval. la piata)A TITLURILOR DE STAT ISI VA REVENI SI PIERDERILE VOR FI STERSE !!!! Ahahaahaaa ... eu cand am zis ca sunt tampiti, am stiut ce zic! :))))  

      Ai dreptate cu privire la deprecierea fondurilor depuse insa:

      1. acele fonduri provin din contributia pe care statul o retine din salariul brut, adica niste bani care intra in cont pe langa pensia de stat si care pot fi lasati mostenire; Fara Pilonul II nu vom primi decat pensia de stat, care va fi echivalentul unui ajutor social, adica mai nimic (asta daca va mai exista atunci asa ceva). 

      2. Investitiile la bursa sau in fonduri se fac pe termene lungi. Nu poti spune ca ai pierdut sau ai castigat decat atunci cand tranzactionezi titlul respectiv. Faptul ca au scazut cotatiile titlurilor nu inseamna nimic. 

      3. SRS e total "pe langa" subiect, la fel ca nea piperea 

      PS: "la viitor" inseamna si "la iarna" ca inca nu am ajuns acolo.

      "Imi place ca vorbesti la viitor, parca esti Florin Vasile Catzu.. Noi discutam daca avem cu ce ne incalzi si ce manca la iarna."

      nu mai explic ce se va intampla la iarna si la primavara.  

      e usor sa fiu acuzat de instigare la violenta.

      am intrat in perioada de tacere cu privire la viitorul proxim.  

    Recomand autorului sa studieze ca NICAIERI în lume, în acest moment, vreun investitor în bonduri suverane are câștig din dețineri pe scadente peste 2 ani după ce scade inflația.

    De acord cu reducerea comisioanelor admin, dar împotriva ideii ca statul sa dispună discreționar de Pilon 2 sau chiar sa le administreze...sunt muuult mai nepregătiți !  

    Interesant este, cati cotizanti sunt in plata la Pilonul 2 de pensii.

    Imediat, procurorii ar trebui sa purceada la anchetarea acestei megahotii. Trebuie anchetati si judecati nu numai aceia care au sustras efectiv banii din fondul de pensii sau care au dus la colapsul lui, ci mai ales, aceia care au pus la punct aceasta inginerie financiara, care in mod evidsent, nu putea avea alta finalitate in Romania corupta, decat jaful.

     

    1. Saracu de tine

    pilonul 2 e o hotie pe fata, mai mare decat cea la pilonul 1, unde din banii tai platesti pensia inaintasilor.

    pilonl 2 e strict pt comisionoanele de administrare a unor fonduri cu un capital social de 1% din valoarea detinerilor, firme de apartamente se ocupa de afaceri de miliarde. 

    daca erau interesati de bunastarea pensionarului, legau comisionul de performanta fondului, dar hot la hot nu isi scoate ochii.

    acum vreo 10 ani am intrebat pt pilonul 3-4 fondul isi ia comision indiferend de castig/pierdere.. da sigur, am spus pa... cand fondul o sa ia parte la pierdere ca si la castig sa ma sunati, sunt dispus sa cedez 20-30% din castig daca fondul intra si el la pierdere, nici un raspuns :) 

    As vrea sa am posibilitatea de a-mi putea directiona personal toti banii (pe care azi mi-i ia Statul pentru fondul obligatoriu de pensii) catre fonduri private de pensii sau chiar catre bursa. Iar atunci cand voi iesi la pensie statul sa nu-mi dea nimic de la el. La fel as face si cu banii pentru Sanatate. Nimic nu as mai da statului roman.

    1. Nu ai voie sa faci asta pentru ca exista un contract social si asta inseamna ca toata lumea sa contribuie la sistemul public de pensii. Ce vrei tu nu exista nicaieri in lumea civilizata. Incearca sa emigrezi in lumea sub-sahariana... acolo poate merge.

    1. Faptul ca astia si au tras comisioane e drept…, dar

    2. Mare parte din banii din Pilonul 2 sunt in titluri de stat adica intr un fel tot rostogolim deficitul;  

    3. Restul de banii sunt investiti in fie in companii de stat Romgaz, Nuclearelectrica etc sau in companii mari gen Banca Transilvania sau Medlife care ajuta economic tot Romania… foarte putin bani sunt investiti extern; 

    4. Banii nu s au peirdut niciunde, cand a fost inflatie 2% si randament de 8% , 10 % de alde SRS n au scris nimic; 

    5. Fiecare a poate verifica la orice ora contul si vede cati bani are ex in 12 ani am contribuit fizic cu 54625 lei iar contul meu acum este de 76654 lei acum 2 luni a fost la 74000 cand au scazut titlurile de stat si….. cel MAI IMPORTANT  

    Nemernici de la conducere au pus ochii pe banii astia iar alde Budai , SRS si restul sunt doar niste sageti, vor banii astia sa si plateasca pomenile electorale si pensiile speciale iar noi ca prostii le acceptance toate mizeriile.  

    [...]

    1. "Aşa-numitul Pilon II de pensii e la pământ" - Indiferent cat e de la pamant SAU NU (dupa cum voi scrie mai jos), autorul ar trebui sa stie ca banii de la Pilonul II (si 3) sunt singurii bani de pensie AI BENEFICIARULUI: pentru cine nu stie, asa multi sau putini, ei vor reveni mostenitorilor, spre deosebire de Pilonul I (adica pensia de stat) care inceteaza la momentul decesului. 

    2. "Acolo s-au pierdut bani, nu glumă" - aici autorul face o confuzie majora intre EVALUAREA prin marcare la piata si Marcarea la piata a titlurilor din portofoliu (a se citi titluri de stat emise de Statul Roman). Consider putin probabil ca vreun fond de pensii sa fi marcat la piata (adica sa vanda efectiv) titlurile de stat din portofoliu. 

    3. "pentru ca banii luaţi cu japca de la el pentru Pilonul II de pensii.." - Banii respectivi oricum erau luati cu japca, de stat, doar ca mergeau in ciorba Pilon I, adica eu platesc pensia bunicilui si din banii aia oricum nu vedeam nimic (Parca suna mai bine acum punctul 1, nu?) 

    Si ajungem la vicii (Cele mai tari din tot pamfletul, ca articol nu poate fi): 

    4. "primul viciu a fost acela că cetăţenii sunt obligaţi să contribuie la acest Pilon II" - Ce nu e clar ca oricum banii respectivi mergeau catre pensia de stat, nu ii primesti decat daca mai esti pe planeta asta viu si ca valoarea respectivelor contributii le stabileste statul in mod discretionar? 

    5. "Al doilea viciu este lipsa de transparenţă, astfel încât oamenii au fost în imposibilitatea de a opta în cunoştinţă de cauză pentru unul sau altul dintre fondurlile de investiţii" - SERIOS?!?!?!? In primul rand discutia era despre fondurile de pensii nu cele de investitii (o alta confuzie a autorului din care rezulta slaba pregatire in domeniu). Pentru cultura generala a autorului este posibil sa-ti schimbi fondul de pensii Pilon II, in schimb as vrea sa stiu cum as putea sa-l schimb pe cel de Pilon I? 

    6. "Al treilea viciu este că, între respectivele fonduri de investiţii, nu a existat şi nu există o competiţie reală" - Aici sunt partial de acord, insa nu din cauza administratorilor in mod explicit, ci din cauza cum sunt efectuate repartizarile aleatorii la fonduri. 

    7. "Dar unde s-au topit banii?.... Banii nu s-au dus pur şi simplu în inflaţie" - din nou SERIOS?!?!?!? Poate ar fi fost mai bine sa explicati cititorilor pamfletului ca fondurile de pensii sunt OBLIGATE ca in masura covarsitoare sa investeasa banii contribuabililor in Titluri de stat, si in consecinta cand inflatia creste, valoarea acestora scade. Pentru cei care nu inteleg: acum 1 an statul se imprumuta prin titluri de stat la aprox 2% dobanda, acum se imprumuta la peste 8%. Cititorii unde si-ar depune banii la banca care da 2% dobanda sau la cea care da 8%? In pricipiu, singurii care au avit de pierdut acum sunt cei care au intrat in plata si au optat pentru plata integrala, dar sunt foarte putini. 

    8. Asta e cea mai tare, cireasa de pe tort, crema cremelor: "În schimb, banii au fost cheltuiţi fără noimă.... au decontat multiple cheltuieli. Aşa-zise călătorii de studii. Sau de afaceri. Care au achiziţionat limuzine" - Asta e de NOAPTEA MINTII: sunt trei lucruri de punctat aici: 

    a) Autorul face o confuzie (nu vreau sa-i spun rea intentie sau dezinformare) intre ACTIVELE ADMINISTRATE si banii fondului de administrare: ACTIVELE ADMINISTRATE (adica banii contribuabililor) sunt certificate de un depozitar (zilnic) si certificate periodic de un organism de auditare (mi-as dori sa vad asta si la Piloul I.. Ha ha...). Limuzine, excursii, etc. sunt cumparate din banii fondului (obtinuti in urma comisioanelor), dar care sunt diferiti de banii contribuabililor. Esta ca si cum am reprosa unei banci ca achizitioneaza "limuzine" din cauza ca si noi avem depozite la banca respectiva.  

    b) Daca autorul are informatii ca un administrator a cheltuit bani din activul net pe bazaconii, sa le faca publice, si sunt convins ca atoritatile statului vor avea grija ca atat administratorul, depozitarul si auditorul sa raspunda si sa acopera paguba. 

    c) Daca tot cheltuie adminstratorii banii pe "limuzine si cumetrii", ma intreb oare toate salariile angajatilor din sistemul de stat de pensii (Pilon I) si toate sediile lor din tara si toate "deplasarile in scop de serviciu" OARE DE UNDE SUNT PLATITE? Va spun eu: de data asta din ACTIVUL NET, din banii pe care-i dati lunar STATULUI la PILON I. 

    Pilonul II (si chiar III) nu este perfect, dar fata de pensia de stat aduce niste avantaje: 

    - Contributii si beneficii de valoare clara, certificate, si care pot fi oricand consultate on-line 

    - Sumele acumulate sunt transferabile urmasilor, nu se "pierd" la momentul decesului 

    - Contributia respectiva oricum ar fi fost "luata cu japca" pentru Pilonul I, deci nu e o cheltuiala suplimentara 

    - Sub forma de gluma: Chiar va doriti ca STATUL sa va "administreze" pensia?!?!? 

    Ca si dezavantaje: 

    - Avand in vedere numarul destul de mic de administratori, modul de repartizare a celor care nu-si exprima in mod expres optiunea de a adera la un anumit fond si modul cum aceste contributii sunt distribuite, intr-adevar nu creaza o competitie foarte puternica intre admnistratori 

    - Comisioanele de administrare ar trebui corelate cu randamentul (spre deosebire de fondurile de investitii) deoarece nu au cheltuieli de marketing pentru contributii- Trebuie sa fiti constienti, ca prin lege, politica de investitii a fondurilor de pensii este foarte limitata (raportat la activele administrate) si randamentele lor vor fi corelate pe termen scurt foarte puternic cu randamentele titlurilor de stat ale Romaniei.

    pilonul 2 e o hotie pe fata, mai mare decat cea la pilonul 1, unde din banii tai platesti pensia inaintasilor.

    pilonl 2 e strict pt comisionoanele de administrare a unor fonduri cu un capital social de 1% din valoarea detinerilor, firme de apartamente se ocupa de afaceri de miliarde. 

    daca erau interesati de bunastarea pensionarului, legau comisionul de performanta fondului, dar hot la hot nu isi scoate ochii.

    acum vreo 10 ani am intrebat pt pilonul 3-4 fondul isi ia comision indiferend de castig/pierdere.. da sigur, am spus pa... cand fondul o sa ia parte la pierdere ca si la castig sa ma sunati, sunt dispus sa cedez 20-30% din castig daca fondul intra si el la pierdere, nici un raspuns :) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb