Premierul Dacian Cioloş participă la Summitul ASEM care se desfăşoară în Mongolia

Laura Boico
Politică / 14 iulie 2016

Premierul Dacian Cioloş participă vineri şi sâmbătă, la Ulan Bator, la cel de-al XI-lea Summit ASEM (Reuniune Asia-Europa), potrivit unui comunicat al Guvernului remis redacţiei.

Conform sursei citate, Summitul ASEM marchează în acest an 20 de ani de la lansarea dialogului politic între Europa şi Asia, prin organizarea unei reuniuni la nivel înalt, "eveniment important în relaţiile economice şi politice dintre ţările europene şi asiatice".

"Reuniunea are, pe lângă semnificaţia sa simbolică, şi obiectivul de a face un bilanţ de activitate după 20 de ani şi de a adopta liniile directoare pentru viitorul cooperării între Europa şi Asia. Tema principală a Summitului este «20 de ani de ASEM: parteneriat pentru viitor prin conectivitate», premierul român urmând a avea o intervenţie circumscrisă acestei teme. Discuţiile din cadrul Summitului au în vedere consolidarea celor trei paliere de cooperare în cadrul ASEM: asigurarea păcii şi stabilităţii în lume; dezvoltarea economică; creşterea contactelor la nivelul societăţii între Asia şi Europa", se arată în comunicatul citat.

Potrivit Guvernului, liderii politici prezenţi "vor dezbate subiecte de interes global, cum sunt schimbările climatice, dezvoltarea durabilă şi sistemul comerţului internaţional, reducerea riscului şi managementul dezastrelor, securitatea energetică, alimentară şi managementul apelor".

"Reuniunea din Mongolia este o nouă ocazie pentru România de a-şi reafirma poziţia de partener tradiţional al statelor asiatice, precum şi dorinţa de a-şi dezvolta relaţiile politice şi economice cu acestea", mai anunţă Executivul.

Asia - Europe Meeting (ASEM) este un forum multilateral pentru dialog şi cooperare între Europa (cele 28 de state membre UE, Norvegia şi Elveţia) şi Asia-Pacific (ASEAN, patru parteneri strategici ai UE - China, India, Japonia şi Republica Coreea -, precum şi Federaţia Rusă, Kazahstan, Australia, Noua Zeelandă, Pakistan, Bangladesh, Mongolia).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb