PREMIERUL LUDOVIC ORBAN: Asumarea răspunderii - o măsură mai bună decât adoptarea ordonanţelor de urgenţă

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 12 decembrie 2019

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Guvernul îşi asumă, astăzi, răspunderea în faţa Parlamentului, pe primul pachet legislativ pe care îl doreşte să intre în vigoare cât mai repede. Conducerile celor două Camere ale Parlamentului au stabilit, ieri, calendarul primei angajări a răspunderii Guvernului Orban pe trei proiecte de lege: prorogarea unor termene în Justiţie (pensionarea anticipată a magistraţilor, trecerea la completele de 3 judecători în instanţele de apel şi perioada de pregătire la INM a viitorilor magistraţi), abrogarea OUG 51/2019 (referitor la transportul în comun pentru şcolari) şi legea plafoanelor bugetare.

Potrivit acestui calendar, parlamentarii au avut timp până astăzi, la ora 10.00, să depună amendamente, la ora 12.00 fiind programată şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru ca proiectele de lege asupra cărora guvernul îşi angajează răspunderea să fie citite în faţa parlamentarilor de către premierul Ludovic Orban.

Şeful Guvernului a precizat că măsura asumării răspunderii este mai bună decât adoptarea de ordonanţe de urgenţă, deoarece oferă posibilitatea formulării de amendamente de către parlamentari în timpul prezentării pachetului legislativ şi poate fi atacată la Curtea Constituţională, spre deosebire de OUG-uri, unde doar Avocatul Poporului poate acţiona.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi seara, proiectele de lege pentru care urmează să-şi asume răspunderea. În privinţa prorogării termenelor din legile justiţiei, după ce ieri Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat amânarea cu doi ani a pensionării anticipate a magistraţilor şi mărirea numărului de magistraţi în complete de la 2 la 3 judecători, în acest domeniu, răspunderea guvernului ar urma să mai fie angajată doar pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a majorării vechimii pentru accederea la Institutul Naţional de Magistratură, de la doi la patru ani.

Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului şi purtător de cuvânt al Guvernului a declarat, ieri, că al doilea proiect de lege pentru care Guvernul urmează să îşi angajeze răspunderea este cel care reglementează situaţia transportului rutier intrajudeţean, pentru "a rezolva problema transportului şcolar şi a persoanelor cu dizabilităţi". Dancă a precizat: "Soluţia adoptată este aceea de a le permite actualilor operatori de transport, care deţin licenţe de transport în vigoare, să preia copiii şcolari şi, de asemenea, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele vârstnice de la punctele unde acestea sunt stabilite, conform unui ordin comun al ministrului Administraţiei şi Dezvoltării şi ministrului Educaţiei. Urmează să fie stabilită procedura de preluare de către operatorii de transport care deţin în acest moment licenţele legale pentru efectuarea acestui serviciu, până la organizarea licitaţiilor în vederea asigurării transportului rutier intrajudeţean pentru persoanele amintite în categoria de serviciu public. În momentul de faţă, acest serviciu, ca urmare a Ordonanţei 51, este considerat serviciu comercial".

Şeful Cancelariei premierului a adăugat că al treilea proiect de lege pentru care Guvernul urmează să îşi angajeze răspunderea este cel privind plafoanele bugetare pentru anul 2020. Acest act normativ este necesar deoarece Guvernul doreşte ca, până la finalul anului în curs, legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat să treacă de votul Parlamentului.

În legătură cu acest aspect, premierul Ludovic Orban a declarat, ieri, că, dacă procedura din Parlament va fi îngreunată de senatorii şi deputaţii PSD, bugetul ar putea să fie aprobat rapid prin asumarea răspunderii guvernamentale.

Menţionăm că, potrivit articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113. Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb