Presă: Şeful CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, anunţă că demisionează din toate funcţiile din PNL

A.F.
Politică / 2 februarie

Presă: Şeful CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, anunţă că demisionează din toate funcţiile din PNL

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, cercetat de procurorii DNA sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi fals în declaraţii, a anunţat joi seară că demisionează din toate funcţiile deţinute în PNL, deoarece, spune el, "partidul nu are nicio legătură cu această speţă", conform hotnews.ro.

Iulian Dumitrescu a deţinut până acum funcţia de prim-vicepreşedinte în Partidul Naţional Liberal, precum şi şefia filialei Prahova a PNL.

El este preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova de la alegerile locale din 2020.

Amintim că Iulian Dumitrescu a fost audiat timp de câteva ore, joi, la sediul central al DNA, ulterior el fiind plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Procurorii au anunţat că el este cercetat sub control judiciar pentru infracţiuni de luare de mită şi fals în declaraţii. Potrivit DNA, el ar fi primit de la un om de afaceri peste 16 milioane de lei, prin intermediul unor rude, anchetatorii formulând în cazul său şi acuzaţii de fals în declaraţiile de avere.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, joi seară, Iulian Dumitrescu a anunţat:

"Având în vedere existenţa dosarului în care D.N.A. mi-a adus acuzaţiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din PNL, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă.

Aşa cum am mai afirmat, am pus la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele solicitate.

Colaborez cu instituţiile statului pentru a se lămuri cauza şi a se afla adevărul faptic.

Conform legii, sunt în continuare beneficiarul prezumţiei de nevinovăţie".

Cine este Iulian Dumitrescu

În vârstă de 51 de ani, Dumitrescu este născut în judeţul Prahova, la Vălenii de Munte, însă mare parte a carierei sale politice s-a desfăşurat în judeţul Călăraşi.

Iulian Dumitrescu a avut două mandate de senator din partea PNL: 2012 - 2016, senator de Călăraşi, 2016 - 2020, senator de Prahova.

Înaintea alegerilor locale din 2020, el a preluat şefia filialei Prahova a PNL, stabilindu-şi domiciliul în oraşul Plopeni. A candidat din partea PNL pentru Consiliul Judeţean Prahova, obţinând, în 2020, sprijinul USR. Preşedintele de la acea vreme al USR Prahova, Mihai Poliţeanu, anunţa public că partidul îl va susţine pe Dumitrescu pentru preşedinţia CJ Prahova.

Odată ce a ajuns şef al Consiliului Judeţean Prahova, Dumitrescu a susţinut în alte funcţii importante vechi colaboratori de-ai săi, pe care i-a adus în Prahova din judeţul Călăraşi, unde ocupaseră funcţii în administraţia din acel judeţ, scrie News.ro.

Un exemplu în acest sens este Dumitru Tudone, fost secretar general al Consiliului Judeţean Călăraşi, care şi-a făcut mutaţie în judeţul Prahova pentru a lucra în administraţia locală din acest judeţ. Familia lui Tudone este în Călăraşi, afirmă surse apropiate politicianului. La momentul în care a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Tudone era trimis în judecată de DNA, fiind ulterior achitat.

În cei peste trei ani de când conduce CJ Prahova, Iulian Dumitrescu a fost acuzat că ajunge foarte rar la birou, adversarii săi politici afirmând, în discuţii informale, că acesta conduce instituţia "prin telefon".

Iulian Dumitrescu a intrat în conflict direct cu primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, care în acest mandat l-a acuzat pe preşedintele CJ Prahova că a făcut mai multe acţiuni sau a respins unele măsuri cu scopul de a prejudicia imaginea publică a edilului din Ploieşti, deşi cei doi au fost aleşi sub sigla aceluiaşi partid.

Ales prim-vicepreşedinte al PNL în septembrie 2021, în "echipa câştigătoare" a lui Florin Cîţu, Iulian Dumitrescu - unul dintre cei mai influenţi lideri din PNL - a fost în cărţi, în octombrie 2021, pentru funcţia de ministru al Transporturilor în guvernul minoritar PNL-UDMR cu Nicolae Ciucă premier.

În vara lui 2021, Iulian Dumitrescu şi senatorul liberal George Stângă au fost înregistraţi de DNA în biroul lui Cătălin Drulă, atunci ministru al Transporturilor, căruia îi cereau să îi păstreze în funcţie pe şefii Asociaţiei Române de Salvare a Vieţilor Omeneşti pe Mare şi Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanţa, consultată de G4Media.ro.

Împrumuturi de aproape 150.000 de euro către PNL şi persoane fizice

Conform celei mai recente declaraţii de avere, completate în iunie 2023, Iulian Dumitrescu deţine împreună cu soţia un apartament de peste 150 de metri pătraţi achiziţionat în 2008 şi unul de 45 de metri pătraţi cumpărat în 2005, precum şi un autoturism Range Rover din 2014.

În 2023, Dumitrescu menţiona, la capitolul împrumuturi, 45.000 de euro daţi Partidului Naţional Liberal, precum şi trei împrumuturi către persoane fizice, totalizând 170.000 de lei şi 70.000 de euro.

Preşedintele CJ Prahova are mai multe conturi în lei care totalizează sub 70.000 de lei.

La capitolul "datorii", el menţionează un credit de aproape 127.000 de euro la First Bank, scadent în 2036, precum şi un împrumut de la o persoană fizică, în valoare de 180.000 de dolari, contractat în 2012 şi scadent anul acesta.

În 2022, el a încasat 164.268 de lei de la CJ Prahova.

În 2020 a vândut un teren de aproape un milion de lei unei societăţi, teren situat în judeţul Ilfov, şi în aceeaşi zi a vândut pentru 775.000 de lei, aceleiaşi firme, un alt teren situat în judeţul Dâmboviţa.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Incet dar sigur se adevereste faptul ca in PNL,functiile cele mai inalte din partid se obtin in functie de cine cotizeaza cel mai mult la partid.Prin inculparea sefului CJ PRAHOVA,se dovedeste ca banii cotizantilor sunt obtinuti prin furt. Tot ieri,presa a anuntat ca sotia sefului CJ,PRAHOVA detine un ceas de 30 de euro. Se vede treaba ca acesti NABABI din PNL,nu pot purta decat ceasuri scumpe. Oare nu ar trebui cercetati toti cei din PNL care detin ceasuri de 30 de euro,de parca acele ceasuri ar fi cumparate la pret de chilipir din TALCIOC. Iata ca peste ROMANIA si ROMANI,vin alte NENOROCIRI . Tocmai ce in afacerea ROSIA MONTANA, STATUL roman v-a fi obligat sa plateasca miliarde de dolari pentru faptul ca un GUVERN,care a fost numit si nu ales de catre romani,a pregatit aceasta JEFUIRE a ROMANIE,ori din PROSTIE sau din HOTIE.? Cine a numit acel GUVERN se stie.Domnule CIOLACU,daca o sa COMASATI ALEGERILE si o sa aveti CANDIDATI COMUNI cu ai PNL,o sa DISTRUGETI PSD si veti GIRA HOTIILE facute de fostii PREMIERI PNL ORBAN si CATU. Va plangeti ca acum dumneavoastra platiti toate HOTIILE si PROSTII facute de catre PNL prin cei care au GUVERNAT ROMANIA. Nu aveti decat un lucru de facut. DATI publicitatii toate PROSTII si HOTIILE facute de GUVERNARILE PNL ca sa stie ROMANII din cauza cui TRAIESC PROST.!

    "am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din PNL, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă".Nu partidul l-a PROPUS pe lista si apoi ales in functia de presedinte al CJ ???

    1. ....nu stia ca e un hot de ultima speta. credea ca are banii de "contributie" de la matusa Tamara...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb