Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat astăzi, înainte de summitul UE-Ucraina de săptămâna viitoare, că Ucraina beneficiază de sprijin necondiţionat din partea blocului comunitar şi că această ţară trebuie să reziste în faţa atacurilor ruseşti pentru a apăra valorile europene, relatează Reuters, conform Agerpres.
"Suntem alături de Ucraina, fără niciun fel de 'dacă' sau 'dar'", a afirmat Ursula von der Leyen într-un discurs ţinut la un eveniment al partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), la Dusseldorf, în Germania.
Ucraina "luptă pentru valorile noastre comune, luptă pentru respectarea dreptului internaţional şi pentru principiile democraţiei şi de aceea Ucraina trebuie să câştige acest război", a spus ea.
Von der Leyen şi colegii săi comisari europeni plănuiesc un summit UE-Ucraina la 3 februarie.
Totodată, ea a pledat pentru trecerea în forţă a Germaniei la energiile regenerabile, pentru binele climatului şi pentru a reduce veniturile Moscovei, potrivit DPA.
"'Nu se poate reveni la dependenţa de combustibilii fosili ruşi în nicio circumstanţă", a afirmat Ursula von der Leyen în acelaşi discurs.
"Acesta este un obiectiv pentru generaţii pe care trebuie să-l rezolvăm", a insistat ea.
Ursula von der Leyen, membră a CDU, s-a exprimat la o reuniune a partidului său în landul Renania de Nord-Westfalia, un centru industrial puternic, unde se află Köln, Dusseldorf şi Dortmund.
Acest land din vestul Germaniei are toate premisele pentru a ieşi mai puternic din această transformare către tehnologiile curate, a spus ea.
Dar lupta împotriva schimbărilor climatice nu trebuie să fie abordată în detrimentul economiei, a ţinut săbserve şefa Comisiei Europene.
Preşedintele rus Vladimir Putin 'a crezut că ne poate şantaja cu dependenţa noastră de petrol, cărbune şi gaze din Rusia', dar Germania a găsit repede alte surse, a mai spus Ursula von der Leyen.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2023, 17:11)
Parca asigura ca si vaccinul Covid e perfect si foarte ieftin,
cum de nu a luat-o inca procuratura pe Dorinela
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2023, 06:25)
despre articol nu ai nimic de spus?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2023, 17:13)
Ukraina trebuie ajutata sa-i alunge pe invadatorii salbateci si imperialisti . Ukraina trebuie sa-si recapete toate teritoriile inclusiv CRIMEIA .Apoi Putin si toti acolitii sai trebuie judecati pt crime impotriva umanitatii . In plus rusia trebuie pusa sa plaesca despagubiri pentru crime si pt distrugerile facute in ukraina .
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2023, 19:04)
ia-ti pastilele
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2023, 19:19)
Degeaba si le ia! Nu mai au nici alea vreun efect la el!
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2023, 21:06)
Rautate si prostie demne de mila !
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2023, 00:40)
De ce nu te duci în ucraina sa i ajuți sa câștige razboiul
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2023, 17:35)
E clar ca, baba marxista ii ia drept "prostii prostilor "pe europenii de rand! Insa, atat timp cat populatiile europene au comportamentul turmelor de oi, babornitza nu are de ce sa-si faca griji!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2023, 06:28)
noroc pe tine ca nu esti o oaie din turmele populatiilor europene, pe ce meleaguri activezi?
4. Nici o criza nu trebuie lasata nefolosita
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2023, 08:38)
Cat dogmatism! A mers asa bine cu pandemia acum mai rezolva si cu un razboi.
Oare dupa ce s-o termina si razboiul asta ce criza le va da puteri totale? A, desigur, clima. Cu clima pot tine puterea pe vecie.