Preşedintele CJ Sibiu vrea un director general cu experienţă de cinci ani pentru aeroportul local

A.S.
Companii / 3 august 2013

Preşedintele CJ Sibiu vrea un director general cu experienţă de cinci ani pentru aeroportul local

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Ioan Cindrea, anunţat că îşi doreşte un nou director cu experienţă de cinci ani în aeroporturi, care au fost pe profit. Ioan Cindrea, împreună cu toţi cei 30 de consilieri au votat vineri, într-o şedinţă extraordinară, comisia care va selecta membrii Consiliului de Administraţie, dar mai ales pe noul director al Aeroportului Internaţional, care trebuie să aducă mai multe curse şi să dezvolte transportul de mărfuri din zona Cargo.

"Rog colegii consilieri ca dacă au cunoştinţă de oameni competenţi, cu experienţă de minimum 5 ani în aeroporturi publice sau private, care au fost pe profit, să îi invite să se înscrie la concurs. Ne dorim persoane foarte bine pregătite profesional în Consiliul de Administraţie al Aeroportului care să realizeze cele trei obiective majore pe care ni le-am asumat: extinderea activităţii Aeroportului, prin înfiinţarea de noi curse aeriene, dezvoltarea traficului de mărfuri prin zona Cargo şi dezvoltarea zonei de servicii în aeroport", a spus preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea.

Consilierii judeţeni s-au întrunit într-o şedinţă extraordinară pentru a supune la vot proiectul de hotărâre privind desemnarea comisiei de evaluare/selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome (RA) Aeroportul Internaţional Sibiu. Proiectul a fost votat cu unanimitate de voturi de către cei 30 de consilieri judeţeni prezenţi la şedinţă.

Astfel, Consiliul de Administraţie al RA Aeroportul Internaţional Sibiu este compus din cinci membri: un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, un reprezentant al Consiliului Judeţean şi 3 persoane cu experienţă în administrarea/managementul unor regii autonome sau societăţi comerciale profitabile din domeniul de activitate al regiei.

Totodată, comisia de evaluare şi selecţie a candidaţilor Consiliului de Administraţie al RA Aeroportul Sibiu este formată din prof.univ.dr. Lucian Ionel Cioca - consilier judeţean, prof.univ.dr. Eugen Iordănescu - directorul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, şi un reprezentant al autorităţii Aeronautice Civile Române.

Acuzat de management "defectuos", Augustin Sava, fostul director al Aeroportului Internaţional Sibiu a fost demis în 25 iulie, fără să fie anunţat în prealabil, printr-o hotărâre de Consiliu Judeţean, pusă pe ordinea de zi suplimentară.

În prezent, Aeroportul Internaţional Sibiu este condus de un director interimar, Gheorghe Velicu, fostul director operaţional al aeroportului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb