Preţul gazelor naturale scade în Europa

G.D.
Internaţional / 28 aprilie 2022

Preţul gazelor naturale scade în Europa

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut astăzi, cumpărătorii luând în considerare opţiuni pentru menţinerea livrărilor din Rusia fără încălcarea sancţiunilor, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

La Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze au scăzut cu 6,9%, după două zile de creşteri. Grupul italian Eni SpA se pregăteşte să-şi deschidă un cont în ruble la Gazprombank JSC, ceea ce-i permite în mod potenţial să îndeplinească cerinţele privind plata achiziţiilor în moneda locală a Rusiei, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Patru cumpărători europeni au plătit în ruble şi zece şi-au deschis conturi la banca rusească, susţin surse de la Gazprom PJSC.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Tensiunile s-au accentuat ieri, după ce Rusia a oprit livrările de gaze către Polonia şi Bulgaria, deoarece nu au folosit noua procedură de plată. De asemenea, Kremlinul a avertizat că ar putea fi suspendate livrările către alţi cumpărători care nu plătesc în ruble.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat companiile europene că încalcă sancţiunile adoptate de UE împotriva Rusiei dacă acceptă cererea Moscovei de a plăti în ruble gazele furnizate de Gazprom.

''Nu trebuie să dea curs cererilor ruse. Ar fi o încălcare a sancţiunilor şi un risc ridicat pentru companii'', a indicat Ursula von der Leyen.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031