Deputatul Cezar Preda a declarat, astăzi, că nu are cunoştinţă despre presupusele fapte de corupţie menţionate în denunţul fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu (2008-2010), inculpat în dosarul "Microsoft", şi că Emil Boc are numeroase defecte, dar nu este corupt, scriu surse din presă.
Cezar Preda (membru al grupului PDL din Camera Deputaţilor) a afirmat: "Nu cunosc activităţile din ministerul respectiv şi nici legăturile cu primul-ministru al României. Aşa, la prima vedere, şi la cum îl cunosc eu pe premier, mă îndoiesc. Are el (Emil Boc - n.r.) multe defecte, dar corupţie nu cred. Rămâne ca domnul primar Boc să răspundă acestor acuzaţii. Văd că se aruncă acum toată lumea. Asta este. Oamenii politici îşi asumă de la capsatoare, cordeline, afişe, totul se spune acum în anchetele de la DNA. Cred că Partidul Naţional Liberal (noul PNL, format prin fuziunea cu PDL - n.r.) va depăşi această situaţie, situaţie în care foarte mulţi politicieni cu responsabilităţi în Guvern sau în alte sectoare plătesc dacă ei au greşit sau au încălcat legea. Noi mergem înainte, e un partid mare. Se schimbă clasa politică, se schimbă sistemul, cred că se va schimba şi legea de finanţare a partidelor politice, pentru a nu mai avea aşa ceva, şi lucrurile merg înainte".
Întrebat despre o eventuală excludere sau autosuspendare a lui Boc din PNL, Preda a răspuns: "El oricum este demult cu un picior în PMP, a făcut campanie pentru doamna Udrea, nu pentru domnul Iohannis, deci, din acest punct de vedere, nu ştiu cine ce ar putea să-i ceară domnului Boc. Dar dânsul presupun că va răspunde personal la aceste acuzaţii. (...) Mă îndoiesc că partidul nostru mai are vreun interes faţă de persoana domnului Boc, după ce domnia sa a susţinut ceilalţi candidaţi şi a condamnat, până la urmă, acţiunea politică a partidului în aceată perioadă".
Mass media au scris, săptămâna aceasta, că Gabriel Sandu ar fi declarat în faţa procurorilor DNA că ar fi cotizat către PDL, în 2009, cu 300.000 de euro: "Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României".