Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, cercetat de DNA, a anunţat, azi, că se autosuspendă din funcţia de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, cât şi din cea de preşedinte al organizaţiei judeţene Iaşi a partidului, spunând că a luat decizia în urma unei discuţii cu liderul PSD Victor Ponta, transmit surse din presă.
Nichita a mai afirmat, într-un comunicat remis presei, că până la clarificarea situaţiei sale juridice atribuţiile de preşedinte al PSD Iaşi au fost preluate de către Victorel Lupu, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Iaşi.
Noul preşedinte al PSD Iaşi, Victorel Lupu, este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, fiind unul dintre cei mai vechi membri ai acestui partid.
Procurorii DNA au dispus, vineri, începerea acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Alături de el, au fost reţinuţi directorul general al Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (3 acte materiale) şi abuz în serviciu, şi Ştefan Avîrvarei, şef servicu în cadrul Poliţiei Locale, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Ulterior, Tribunalul Bucureşti a decis că Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar, ca şi şeful Poliţiei Locale ieşene şi şeful de serviciu din instituţie reţinuţi joi seară de procurorii DNA. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.