Primarul Londrei, Boris Johnson, le cere miniştrilor britanici să sprijine campania pro-Brexit

Ioana Dogaru
Internaţional / 27 februarie 2016

Primarul Londrei, Boris Johnson, le-a cerut sâmbătă miniştrilor din guvernul de la Londra să se alăture campaniei pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), sfidându-l astfel încă o dată pe colegul său de partid David Cameron, relatează Reuters.

Considerat ca având cele mai mari şanse de a-i succede premierului Cameron, Johnson a afirmat că doreşte să schimbe opinia majorităţii membrilor guvernului britanic care susţin rămânerea Marii Britanii în interiorul forului comunitar.

''Oamenii trebuie să vadă care sunt argumentele. Am un imens respect pentru ceea ce spune prim-ministrul, dar cred că oamenii ar trebui să se gândească la argumente'', a declarat primarul Londrei pentru The Telegraph.

Un sondaj de opinie publicat vineri de ziarul The Independent relevă că sprijinul electoratului pentru ieşirea Marii Britanii din UE a sporit la 52%, faţă de 48% în urmă cu o lună, iar cel pentru rămânerea ţării în blocul comunitar a ajuns la 48%, comparativ cu 52% la finalul lunii ianuarie.

În urmă cu o săptămână, liderii din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene au ajuns la un compromis ce ''reînnoieşte pactul'' Regatului Unit cu Europa, acord pe care premierul britanic îl consideră suficient pentru a recomanda menţinerea ţării sale în Uniunea Europeană, în cadrul unui viitor referendum, aminteşte Reuters.

Sub imensa presiune a concetăţenilor săi şi a Partidului Conservator împotriva creşterii imigraţiei, David Cameron a obţinut o clauză de salvgardare de şapte ani privind unele ajutoare sociale pentru noii migranţi, ce permite o limitare a acordării lor, potrivit unei scări graduale. Referitor la principiul subsidiarităţii, Cameron a indicat că el prevede luarea de noi măsuri pentru protejarea suveranităţii britanice, relatează Agerpres.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb