PRIORITĂŢILE LUI NICOLAE ŞTEFĂNUŢĂ PENTRU BUGETUL UE: Bani de la UE pentru economie, refugiaţi şi tineri

G.D
Politică / 6 aprilie 2022

Nicolae Ştefănuţă, Europarlamentarul USR

Nicolae Ştefănuţă, Europarlamentarul USR

Europarlamentarul USR Nicu Ştefănuţă (Renew Europe), în calitate de raportor general pentru bugetul UE pentru anul 2023, a negociat poziţia Parlamentului European, care va servi drept bază pentru stabilirea cheltuielilor şi nevoilor majore ale anului viitor, conform unui comunicat remis redacţiei. Negocierile conduse de europarlamentarul român între diferitele grupuri politice au dus la un consens care a fost votat astăzi în Parlamentul European, cu o largă majoritate.

Potrivit sursei citate, "Priorităţile mele sunt clare: relansarea economică prin fonduri europene şi PNRR, sănătate, mediu şi digitalizare, fonduri suficiente pentru Parchetul European, burse de studiu mai multe şi mai generoase prin Erasmus+, bani pentru apărare şi securitate, ajutor umanitar şi financiar pentru Ucraina şi ţările care primesc refugiaţi", menţionează Nicu Ştefănuţă.

Deşi costul exact al crizei refugiaţilor ucraineni şi al impactului războiului din Ucraina pentru economia europeană nu este cunoscut încă, un lucru este cert: "UE trebuie să vină cu un sprijin financiar ambiţios, să ajute statele membre şi ţările care găzduiesc refugiaţii să atenueze presiunea consecinţelor asupra energiei, agriculturii, economiei şi securităţii şi acesta va fi rolul meu, să mă asigur că UE va ajuta cetăţenii şi statele membre care au cea mai mare nevoie de sprijin", adaugă eurodeputatul.

Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă vorbeşte, de asemenea, despre redresarea economică rapidă după pandemia de COVID-19, prin implementarea fără întârziere a PNRR şi a fondurilor structurale. Statele membre riscă să piardă fondurile pentru anul 2022, precum şi o parte din fondurile rămase din 2021 dacă programele operaţionale nu vor fi aprobate de către Comisia Europeană până la finalul anului.

Bugetul UE va ajuta la investiţii necesare în sănătate, în sectorul energetic, în digitalizare. Este vorba despre bani pentru reforme, care dacă vor fi bine cheltuiţi, vor aduce beneficii cetăţenilor Uniunii, subliniază sursa citată.

O altă prioritate a europarlamentarului Nicu Ştefănuţă este ca Parchetul European să aibă fonduri suficiente pentru a recupera banii furaţi de corupţi. În doar 7 luni de activitate, Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi a arătat că în ţara noastră există suspiciuni pentru frauda cu TVA şi fonduri europene de peste 1,3 miliarde de euro.

Pentru europarlamentarul sibian Nicu Ştefănuţă, tineretul a fost mereu o prioritate. Acesta luptă pentru burse mai multe şi mai generoase pentru Erasmus+, dar şi pentru ca studenţii să primească banii necesari pentru transport şi asigurarea cazării înainte de a pleca din ţară, pentru ca niciun student să nu fie descurajat să aplice pentru aceste burse.

Nu în ultimul rând, pentru că Uniunea Europeană are un rol geopolitic important pe scena internaţională, UE trebuie să ajute, prin bugetul anului 2023, statele din vecinătate, precum şi ţările care primesc refugiaţi din Ucraina. Bugetul 2023 trebuie, de asemenea, să ajute la consolidarea programelor de securitate şi apărare, cum ar fi facilitarea mobilităţii militare sau creşterea bugetului pentru Fondul European pentru Apărare.

Bugetul anului 2023 este al treilea buget anual din Cadrul Financiar Multianual 2021- 2027. Bugetul va juca un rol important în îndeplinirea obiectivelor pe termen lung şi ale priorităţilor politice convenite de Uniune, contribuind la redresarea economiei europene în urma pandemiei de COVID-19. Bugetul pentru anul 2023 va răspunde, de asemenea, şocurilor economice, energetice, umanitare şi de securitate în urma invaziei ruseşti în Ucraina, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb