Privatizarea ARO Cîmpulung nu a beneficiat nici de restructurare preliminară

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 octombrie 2005

ARO Cîmpulung Muscel a intrat în procesul de privatizare înainte de a trece prin programul de restructurare, care avea ca scop creşterea gradului de atractivitate al companiei în vederea privatizării, fapt ce a dus la scăderea interesului eventualilor cumpărători, a arătat ieri preşedintele Curţii de Conturi a României, Dan Drossu Şaguna.

La momentul lansării spre privatizare, în 2003, societatea argeşeană avea un capital social de 264.066.650.000 lei vechi, echivalent a 10.562,666 de acţiuni cu o valoare nominală de 25.000 ROL, din care Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului deţinea 7.256.816 acţiuni, echivalent a 68,74% din capitalul social.

Potrivit bilanţului contabil aferent sfîrşitului anului 2001, compania înregistra venituri de 687.624.291.000 ROL şi un rezultat brut nefavorabil al exerciţiului financiar de 111.364.319.000 ROL. De asemenea, la momentul privatizării, ARO Cîmpulung avea datorii în sumă totală de 1.629.046.543.000 ROL.

Dosarul de prezentare al companiei în vederea privatizării menţionează că societatea poate beneficia de prevederile legii 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizării, pentru datoriile rămase în sold la sfîrşitul lui 2002, respectiv 980.143 milioane ROL, după cum precizează raportul fostului APAPS, respectiv actualul AVAS.

Scoaterea la privatizare a unei companii cu lichidităţi reduse şi fără comenzi a diminuat interesul potenţialilor cumpărători, a explicat cu acelaşi prilej consilierul de conturi la Secţia de Control financiar ulterior, Paul Miercan.

Raportul AVAS mai precizează că desfăşurarea negocierilor cu Cross Lander USA Inc, ca unic ofertant, nu a asigurat un mediu concurenţial adecvat, important pentru stabilirea unui raport preţ/valoare corespunzător. Totodată, în lipsa unei tensiuni concurenţiale, Cross Lander a obţinut o reducere de preţ de la 0,712 dolari pentru o acţiune la 0,0207 dolari pentru o acţiune.

Raportul Curţii de Conturi mai menţionează că documentul APAPS prezentat Guvernului, prin care se solicită încheierea contractului de privatizare, conţinea informaţii diferite de cele rezultate din negocierea cu compania americană, fără a cuprinde date suficiente despre efortul financiar pe care Guvernul şi l-a asumat prin respectiva privatizare. Nu în ultimul rînd, Memorandumul privind aprobarea privatizării prin lege specială a SC ARO SA Cîmpulung Muscel nu cuprindea suficiente date care să asigure o analiză a cîştigului viitor, după cum mai precizează raportul CCR. Raportul de audit precizează, de asemenea, că nu a fost estimat corect calendarul obligaţiilor reziduale fiind întîrziată capitalizarea societăţii. În final, facilităţile angajate de APAPS au supus statul la un efort în sumă totală de 1.664,6 miliarde ROL, echivalent cu 58.160.077 dolari. Ulterior privatizării cumpărătorul nu şi-a respectat angajamentele, ARO Cîmpulung nu a beneficiat de relansare economică prin infuzie de capital, cît de un sprijin financiar semnificativ din partea statului, iar în februarie 2005, SC ARO SA a intrat în reorganizare judiciară. CRR mai arată că, în contractul de privatizare, formulările au permis cumpărătorului să nu respecte clauza de protejare, respectiv conservare a patrimoniului SC ARO SA Cîmpulung pe perioada de realizare a angajamentelor investiţionale. Raportul de audit în cazul companiei din Argeş s-a desfăşurat pe o perioadă de şase luni, pentru că s-a dorit o bună documentare, dar şi din pricina personalului restrîns: au realizat raportul doi controlori din centrala AVAS şi doi din teritoriu. Raportul asupra privatizării SC ARO SA Cîmpulung a fost trimis Direcţiei Naţionale Anticorupţie. "La ora actuală, chiar dacă statul reia acţiunile ARO, acestea sunt lipsite de conţinut", a precizat Miercan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb