Problema Rafo: cât şi cum garantează statul o afacere nelimpezită încă

• Rafinăria urmează să opereze şi conversia creanţelor Conpet în capitalul social

• Problema creanţelor de 1,58 miliarde de lei - încă neclară, deşi acţionarii susţin că au finalizat majorarea de capital acum câteva luni

• Administratorul judiciar susţine că Rafo a ajuns la o înţelegere cu cei care au contestat transformarea creanţelor în acţiuni

• Deşi susţin că au finalizat conversia creanţelor, acţionarii Rafo figurează, în continuare, ca şi creditori garantaţi ai Rafo până în 2014

• Fără rezolvarea problemei creanţelor deţinute de acţionarii Rafo asupra rafinăriei, creditul de 330 de milioane euro, greu de contractat, chiar şi cu garanţia statului

Compania Rafo Oneşti este la un pas de ieşirea din procedura de reorganizare judiciară, deschisă acum cinci ani de Tribunalul Bacău şi este aproape să primească garanţii de stat pentru un credit de 330 de milioane de euro, dar lucrurile nu sunt încă pe deplin limpezite în privinţa modului în care a fost rezolvată problema conversiei creanţelor de aproape 1,6 miliarde de lei în acţiuni, punctul cheie în planul de reorganizare.

Finalizarea planului de reorganizare al companiei Rafo, aprobat de instanţă în decembrie 2004, prevede conversia tuturor creanţelor garantate în acţiuni şi rezolvarea tuturor litigiilor pe acest subiect cu creditorii, a declarat pentru ziarul BURSA Florin Dragomir, reprezentantul administratorului judiciar al Rafo.

Conducerea Rafo a anunţat ieri că pe 11 noiembrie va fi finalizată şi majorarea de capital prin conversia ultimelor creanţe garantate în acţiuni. Este vorba de creanţe în valoare de 2,4 milioane de lei pe care compania Conpet le deţine asupra Rafo şi a căror rezolvare legală a traversat timp de cinci ani instanţele româneşti. Conpet a contestat conversia pentru că astfel ar fi devenit acţionar în Rafo, ceea ce intra în contradicţie cu legea petrolului care nu permite companiei care administrează conductele prin care se transportă ţiţeiul să fie şi acţionar într-o companie petrolieră.

Florin Dragomir susţine însă că această problemă s-a rezolvat în instanţă, iar luna viitoare va fi finalizată şi conversia creanţelor Conpet. Administratorul judiciar consideră că odată finalizată această etapă şi cele câteva litigii care au mai rămas, procedura de reorganizare ar putea fi încheiată în luna decembrie.

Însă nici în privinţa celorlalte creanţe, mult mai importante, lucrurile nu par să fie limpezite însă, iar litigiile nici ele nu sunt finalizate deocamdată.

• Problema conversiei

Petrochemicals Holding a preluat creanţele statului, în 2007, în valoare de 7.074 miliarde de lei vechi, iar, ulterior, în noiembrie 2007, acţionarii principali au aprobat majorarea capitalului social cu creanţele bugetare, dar şi cu cele ale creditorilor privaţi (în total 15.860 miliarde lei vechi).

Fondul de investiţii Broadhurst Investement Limited a contestat hotărârea de majorare a capitalului în 2007, iar Tribunalul Bacău a anulat-o în 2008. Decizia instanţei de fond a fost apelată de către Rafo, iar, pe 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Bacău a anulat hotărârea Tribunalului Bacău şi a respins acţiunea Broadhurst, pe motiv că fondul a renunţat la dreptul pretins iniţial.

Companiile Tender şi Prospecţiuni au făcut cerere de intervenţie în acest dosar, însă Curtea de Apel Bacău le-a respins acţiunea. Companiile Tender şi Prospecţiuni au făcut însă recurs, iar dosarul se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca termen data de 11 decembrie 2009. Adică peste două luni.

Între timp, acţionarii Rafo au operat majorarea de capital la Rafo, cu cele 15.860 de miliarde de lei vechi.

Reprezentantul administratorului judiciar al Rafo susţine acum că societăţile Tender şi Prospecţiuni au încheiat un memorandum cu rafinăria pentru a înceta să mai conteste majorarea de capital, care deja a fost operată de AGA în luna iunie. Astfel că din punctul de vedere al administratorului judiciar problema conversiei creanţelor este închisă.

Totuşi, omul de afaceri Ovidiu Tender, care controlează companiile Prospecţiuni SA şi Tender SA, nu a putut fi contactat ca să confirme încheierea memorandumului cu RAFO, iar procesele nu sunt încheiate oficial.

Mai mult, în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, acţionarii Rafo figurează încă cu creanţele garantate asupra Rafo, după ce au prelungit valabilitatea garanţiilor asupra rafinăriei până în 2014.

• Garanţii de stat în valoare de 264 milioane de euro

Aproape concomitent cu decizia Curţii de Apel, Guvernul primeşte de la rafinărie documentaţia pentru acordarea garanţiilor guvernamentale, pentru ca rafinăria să poată contracta de la bănci un credit de 330 de milioane de euro.

Garanţia statului va acoperi 80% din credit, prin Eximbank. Adică statul se va angaja să plătească băncilor 264 milioane de euro, dacă rafinăria nu va mai putea să-şi onoreze obligaţiile de plată.

Suma pe care Rafo încearcă acum să o ia de la bănci, cu garanţia statului, respectiv 330 de milioane de euro, este comparabilă cu creanţele garantate pe care acţionarii Rafo le-ar fi avut chiar asupra Rafo, aproximativ 350 de milioane de euro. Problema este că nu ştim cu certitudine dacă acţionarii mai au acest drept de creanţe, chiar dacă majorarea de capital a fost operată, până când nu se finalizează procesele în instanţă şi nu vor fi radiate garanţiile din Arhiva electronică de garanţii reale mobiliare.

Cu alte cuvinte este posibil ca statul să garanteze pentru o companie care, teoretic, poate fi executată oricând chiar de proprii acţionari. Ba, mai mult, în cazul unui faliment, acţionarii, din calitatea lor de creditori garantaţi, ar fi fost primii îndestulaţi, iar nu statul. Până la finalizarea problemei juridice, este posibil ca nici băncile să nu crediteze o societate în care chiar acţionarii sunt şi creditori cu o sumă aproape egală cu împrumutul acordat.

Pentru că băncile riscă 66 de milioane de euro (diferenţa între cât acoperă statul cu garanţia sa şi valoarea totală a împrumutului).

Este limpede, deci, că fără închiderea proceselor împotriva stingerii acestor creanţe, obţinerea creditului pentru modernizare este greu de crezut că se va realiza.

Acum rămâne doar întrebarea de ce statul ar mai risca 264 de milioane de euro, în condiţiile în care s-a chinuit ani întregi să recupereze aproape 250 de milioane de euro de la aceeaşi rafinărie, în urma impozitelor şi taxelor neachitate ani la rândul.

Doar pentru că s-au schimbat acţionarii?