ProCredit Bank optimizează interacţiunile cu clienţii adoptând soluţia Cisco Unified Contact Center

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 iunie 2007

ProCredit Bank, o bancă full-service orientată spre dezvoltare care in operaţiunile de creditare se concentrează asupra afacerilor foarte mici şi întreprinderilor mici şi mijlocii, a ales soluţia Cisco Unified Contact Center pentru a obţine o perspectivă clară, integrată şi în timp real asupra cerinţelor clienţilor şi pentru a optimiza viteza de reacţie la solicitările acestora. Soluţia particularizată, concepută şi implementată de Crescendo, casa de solutii IT&C - Cisco Silver Partner, integrează o soluţie complexă Cisco Unified Contact Center cu Microsoft Dynamic CRM.

Soluţia permite companiilor mari, cum este şi ProCredit Bank, să-şi administreze comunicaţiile cu clienţii într-o manieră integrată. Indiferent dacă este utilizat împreună cu sistemul de telefonie sau cu cel de e-mail, acest pachet CRM-IPCC contribuie la sporirea satisfacţiei clienţilor, la creşterea productivităţii, la reducerea costurilor totale şi la asigurarea de avantaje concurenţiale pentru companiile orientate spre vânzări.

Printre avantajele obţinute de ProCredit Bank în urma investirii în soluţia Cisco integrată cu Microsoft Dynamics CRM se numără următoarele:

- O perspectivă de 360° asupra clienţilor asigurată de soluţia CRM, conducând la sporirea satisfacţiei clienţilor şi a productivităţii centrului de apeluri prin apeluri de voce, e-mail şi sesiuni Web interactive;

- Costuri reduse datorită implementării unei reţele consolidate de comunicaţii de voce şi de date într-o platformă unică, care reduce semnificativ costurile aferente mutărilor, adăugărilor şi modificărilor de posturi telefonice şi, de asemenea, elimină costurile pentru comunicaţii;

- Instalare mai rapidă şi cheltuieli operaţionale reduse facilitate de configurarea automată.

Soluţia Cisco Unified Contact Center Enterprise asigură redirecţionarea inteligentă a apelurilor, prelucrarea apelurilor şi integrare computer-telefonie (CTI) şi administrarea pe o infrastructură IP a contactelor realizate prin canale multiple. ProCredit Bank a implementat soluţia Cisco IPCC Express Enhanced Edition cu redirecţionare inteligentă a apelurilor, IP IVR şi sistem de raportare şi de înregistrare la cerere. Prin reducerea timpilor de răspuns şi flexibilizarea capacităţii de reacţie la cerinţele clienţilor, ProCredit Bank poate asigura - prin caracteristicile de facilitare şi de accelerare a accesului la informaţiile furnizate de către clienţi - şi o sporire a calităţii serviciilor.

"Am ales Cisco pentru calitatea deosebită a soluţiilor şi datorită relaţiei de încredere pe care ne-am format-o în ultimii ani cu CRESCENDO. Acest proiect ne-a oferit soluţii de comunicaţii extrem de performante şi de flexibile, precum şi un program de administrare a relaţiilor cu clienţii care conţine caracteristici pentru administrarea avansată - la nivelul centrului de apeluri - a serviciilor oferite clienţilor, a vânzărilor şi a activităţilor de marketing şi de raportare, a spus Ilinca Rosetti, Director Executiv Retail, ProCredit Bank România.

Principalele cerinţe ale ProCredit Bank au fost:

O perspectivă mai clară şi mai completă asupra clienţilor. Unificarea serviciilor de e-mail, a sistemului de telefonie şi a înregistrărilor din baza de date asigură o perspectivă unică asupra tuturor informaţiilor legate de clienţi. Istoricul integrat al interacţiunilor ajută la o mai bună înţelegere a cerinţelor clienţilor şi la construirea unor relaţii mai strânse cu aceştia. Accesul imediat la preferinţele clienţilor contribuie la accelerarea şi la eficientizarea reacţiei la solicitările acestora.

Creşterea veniturilor prin concentrarea asupra problemelor esenţiale de afaceri. Instrumentele uşor de utilizat ajută la colectarea, la analizarea şi la partajarea informaţiilor, precum şi la direcţionarea optimă a activităţilor de marketing. Căutarea conţinuturilor centrate pe clienţi contribuie la localizarea precisă a detaliilor-cheie cu rol determinant în realizarea vânzărilor.

Colectarea de cunoştinţe utilizabile, nu doar a datelor. Instrumentele pentru baza de informaţii contribuie la construirea unei imagini de ansamblu a clientului, care se completează dinamic cu fiecare interacţiune. Monitorizarea apelurilor clienţilor asigură un feedback important pentru instruirea personalului, în timp ce "planşele de bord" şi rapoartele executive oferă managerilor actualizări rapide ale informaţiilor.

Asigurarea unei experienţe optimizate de vânzări şi de asistenţă pentru contacte şi pentru clienţi. Accesul în timp real permite efectuarea şi finalizarea mai rapidă a tranzacţiilor. Redirecţionarea flexibilă a apelurilor identifică resursele adecvate indiferent de localizarea lor. Echilibrarea încărcării centrului de apeluri generează reacţii automate de adaptare la trafic, astfel încât să nu se piardă nici un apel.

Despre ProCredit Bank

ProCredit Bank este o bancă orientată spre dezvoltare a cărei misiune este să ofere servicii excelente clienţilor şi o gamă larga de produse bancare. În operaţiunile de creditare ProCredit Bank se concentrează asupra afacerilor foarte mici şi întreprinderilor mici şi mijlocii,

fiind convinsă că acest sector creează cel mai mare număr de locuri de muncă şi contribuie esenţial la dezvoltarea economiei.

Spre deosebire de alte bănci, ProCredit Bank nu promovează creditele de consum. În schimb, banca se axează pe activităţi bancare responsabile, cultivând o cultură a economiilor şi a unor parteneriate pe termen lung cu clienţii săi.

ProCredit Bank sprijină afacerile clienţilor săi în cel mai eficient mod, la standardele internaţionale ale băncii. Fiind o bancă cu o gamă largă de produse şi de servicii, ProCredit Bank oferă clienţilor săi - persoane fizice şi juridice - mai multe opţiuni de depozite şi plasamente în condiţii avantajoase.

În România, ProCredit Bank a fost înfiinţată în anul 2002 şi reprezintă rezultatul unui parteneriat între instituţii financiare de renume internaţional, cum sunt: BERD, IFC - membră a Grupului Băncii Mondiale, Commerzbank, DEG, ProCredit Holding (companie germană de investiţii) şi IPC. Această structură unică de acţionari asigură băncii stabilitate şi un management profesionist, creând premisele pentru o evoluţie dinamică a ProCredit Bank pe piaţa românească.

www.procreditbank.ro

Despre Crescendo

CRESCENDO, Casa de soluţii IT&C, furnizează aplicaţii, soluţii de infrastructură şi servicii de integrare personalizate, prin care organizaţiile obţin maximum de câştig din informaţiile de afaceri.

Crescendo este singura companie românească certificată simultan ca: Cisco Silver Partner, Microsoft Business Solutions Dynamics CRM (Customer Relationship Management) şi Microsoft Gold Partner. Soluţiile de comunicaţii integrate abordează, în condiţii de securitate maximă, principalele probleme cu care trebuie să se confrunte în prezent fiecare companie în relaţiile cu clienţii săi - marketing, vânzări şi servicii postvânzări.

Clienţii Casei de soluţii CRESCENDO economisesc efort şi resurse, găsind sub acelaşi acoperiş punctul unic de contact pentru implementarea de noi soluţii IT&C şi pentru integrarea lor cu cele existente. Prin parteneriatele cu lideri mondiali din industria IT&C, clienţii Casei de soluţii CRESCENDO beneficiază de soluţii moderne, validate la nivel internaţional.

În 2006, Casa de soluţii CRESCENDO şi-a accelerat procesul de optimizare a activităţii, ridicând ponderea cumulată a serviciilor şi soluţiilor software la peste două treimi din totalul activităţii. Serviciile cu valoare adăugată au atins peste 40% din totalul veniturilor, ceea ce a dus la o creştere generalizată a indicatorilor de eficienţă, oferind Casei de soluţii CRESCENDO premizele pentru o dezvoltare stabilă şi mai rapidă, în beneficiul clienţilor săi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb