Procredit Bank vrea să se finanţeze cu aproape 25 milioane euro printr-o emisiune de obligaţiuni

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 aprilie 2014

Procredit Bank vrea să se finanţeze cu aproape 25 milioane euro printr-o emisiune de obligaţiuni

Procredit Bank România vrea să atragă 110 milioane lei (24,6 milioane euro) printr-o emisiune de obligaţiuni corporative negarantate, denominate în lei, pentru investitorii din România, titlurile urmând să fie tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit unei hotărâri a acţionarilor. Totodată, acţionarii au decis că titlurile vor fi neconvertibile, cu o dobândă fixă, potrivit Mediafax.

Aceştia au aprobat admiterea obligaţiunilor la tranzacţionare pe bursă, sectorul titluri de capital, categoria obligaţiuni corporative.

Administratorii băncii au fost mandataţi să decidă care va fi numărul de titluri emise, valoarea nominală a acestora, dobânda oferită şi maturitatea. De asemenea, vor stabili perioada şi tipul de ofertă şi investitorii cărora se adresează.

ProCredit Bank este o bancă de talie mică, având servicii pentru persoane fizice, înreprinderi mici şi producători agricoli, creditele pentru ultimul segment de clienţi reprezentând circa o treime din portofoliul total de împrumuturi acordate. Instituţia de credit are o reţea de 28 de sucursale şi agenţii la nivel naţional. ProCredit Bank România a fost înfiinţată în 2002, având ca acţionari ProCredit Holding şi IPC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb