Parchetul din Germania va ancheta acuzaţiile conform cărora agenţia de informaţii externe BND a încălcat legislaţia atunci când a ajutat SUA să spioneze oficiali şi companii din Europa, printre care şi grupul Airbus, a precizat biroul procuraturii federale, potrivit Reuters.
Un purtător de cuvânt al Parchetului a confirmat informaţiile apărute în acest weekend în media din Germania privind deschiderea unei anchete, în contextul în care opoziţia a cerut mai multe informaţii în legătură cu acest scandal din partea guvernului condus de cancelarul Angela Merkel.
"A fost deschisă o anchetă preliminară", a precizat purtătorul de cuvânt. Tot în legătură cu acest caz, însuşi procurorul federal Harald Range va fi audiat miercuri, la Berlin, de o comisie parlamentară care va analiza această afacere, transmite Agerpres.
Revista Der Spiegel a relatat că BND a ajutat Agenţia de Securitate Naţională (NSA) din SUA în ultimii zece ani, punând Germania într-o situaţie dificilă şi deranjând o bună parte a opiniei publice, într-o ţară unde supravegherea este un subiect sensibil din cauza abuzurilor comise de nazişti şi de Stasi, securitatea din fosta Germanie de Est.
Publicaţia a mai relatat că, în 2013, BND a cerut angajaţilor săi să şteargă 12.000 de date - adrese IP, adrese de e-mail şi numere de telefon ale unor oficiali guvernamentali germani - pe care le-a colectat pentru NSA.
Reprezentanţi ai opoziţiei din Parlament - Verzii şi Partidul Stângii - au cerut mai multe informaţii din partea guvernului condus de Merkel în legătură cu ajutorul BND pentru NSA. Presa germană a precizat că există indicii că state, în special Franţa, şi agenţii ale UE au fost spionate de BND în contul NSA.
Grupul Airbus a anunţat joi că intenţionează să depună o plângere pe lângă autorităţile germane în legătură cu informaţii conform cărora serviciul de informaţii externe al Germaniei a ajutat SUA să spioneze această companie şi alte grupuri europene.
În centrul acestei controverse se află amploarea cooperării între BND şi NSA, care a început în 2002, după atacurile teroriste din SUA de la 11 septembrie 2001, şi întrebarea privind cât a ştiut guvernul german despre activităţile de spionaj ale BND în favoarea NSA.
Angela Merkel şi alţi oficiali germani au reacţionat ferm în 2013 după apariţia informaţiilor conform cărora NSA intercepta de mult timp telefonul mobil al cancelarului: "Spionajul între prieteni este total inacceptabil", a spus ea la acel moment.