Producătorii de petrol au semnat o cartă pentru stabilitatea pieţelor energetice

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 februarie 2011

Producătorii de petrol au semnat o cartă pentru stabilitatea pieţelor energetice

Miniştrii Energiei din aproape 90 de state, reprezentând 90% din cererea şi producţia mondială de petrol şi gaze naturale, au semnat ieri, la Riad, o cartă privind consolidarea dialogului între producători şi consumatori pentru creşterea transparenţei şi stabilităţii pieţelor energetice, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Semnatarii acestei carte, pregătită sub egida Forumului Internaţional al Energiei (IEF), se angajează să-şi coordoneze politicile şi eforturile pentru combaterea volatilităţii preţurilor energiei, în special prin întărirea trans-parenţei şi a fiabilităţii datelor statistice.

"Un numă de 87 de state au aprobat deja carta IEF şi ne-am reunit pentru confirmarea oficială a aprobării acesteia", a declarat prinţul saudit Abdul Aziz bin Salman. Chiar dacă nu are caracter constrângător, "această cartă va îmbunătăţi în mod semnificativ dialogul şi cooperarea între diferitele părţi", a adăugat ministrul saudit al Petrolului, Ali al-Naimi.

IEF reuneşte miniştrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi pe cei ai ţărilor consumatoare din Agenţia Internaţională a Energiei (AIE), la care se adaugă reprezentanţii Rusiei, Chinei, Mexicului, Braziliei şi ai altor state în curs de dezvoltare.

Organizatorii Forumului au avertizat, însă, că reuniunea se concentrează pe funcţionarea generală a pieţei petroliere, fără să abordeze conjunctura actuală sau posibilul impact al revoltei din Libia. Preţul petrolului a ajuns la nivelul de 106 dolari/baril la Bursa din Londra, în contextul protestelor violente din Libia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb