"Sinteza" Oradea a obţinut în primul trimestru al acestui an un profit net de 80.602 lei, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut compania înregistrase o pierdere de 333.660 lei.
Rezultatul obţinut de companie se justifică printr-o creştere de +10,13% a cifrei de afaceri faţă de finele primului trimestru din 2006, până la valoarea de 4.593.480 lei. Veniturile totale au crescut la 3.719.699 lei (+2,23%), iar cheltuielile totale au scăzut până la 3.639.097 lei (-8,38%).
O creştere semnificativă a înregistrat şi producţia vândută, care a crescut de la 3.323.174 lei (cât era după primul trimestru al anului trecut) la 4.263.288 lei. (+28,28%).
Compania dispunea după primul trimestru, de active imobilizate în sumă de 13.455.943 lei, mai putin cu -0,86% comparativ cu 1 ianuarie 2007. Valoarea totală a creanţelor a fost de 5.557.470 lei (+34,38 %), iar datoriile pe termen scurt au crescut la 4.282.191 lei. Sumele datorate pe termen lung se ridicau la 103.528 lei la 31 martie, fiind în scădere cu -10,05% faţă de începutul anului.
"Sinteza" este listată la BVB în categoria a II-a (simbol STZ) şi este controlată de "Porto Petrol" SRL, ce deţinea în data de 19 martie 51,83% din titluri. Capitalul social al societăţii este de 9.916.888,5 lei divizat în acţiuni cu valoare nominală de 0,15 lei