Profit semestrial istoric pentru BRD- Groupe Société Générale

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 august 2008

Profit semestrial istoric pentru BRD- Groupe Société Générale

"BRD - Groupe Société Générale" a înregistrat în primele şase luni ale lui 2008 un profit net de 515 milioane lei (140,3 milioane euro), cel mai mare profit net semestrial din istoria BRD, cu 23% mai mare decât cel raportat în perioada similară a anului 2007.

De la începutul anului, cotaţia titlurilor BRD a suferit o corecţie de 26,59%, până la 19,6 lei/titlu la sfârşitul şedinţei busiere de ieri. De la începutul lunii iulie preţul acţiunilor BRD a crescut cu 3,15%.

Analiştii apreciază că rezultatele BRD au fost puţin sub aşteptări, însă le caracterizează drept bune.

Gabriel Aldea, broker la "Intercapital Invest", este de părere că performanţele BRD sunt puţin sub aşteptări, rezultatele din trimestrul al doilea al anului fiind aproximativ egale cu cele din primul trimes-tru.

Domnia sa a adăugat că rezultatele nu i-au mulţumit, totuşi, pe investitori, deoarece cotaţia titlurilor BRD a înregis-trat o depreciere, după raportarea de ieri.

Domnul Aldea ne-a explicat că, de obicei, există aprecieri ale cotaţiilor titlurilor anterior publicării rezultatelor financiare, însă în ziua raportării, în general, cotaţia scade, chiar dacă rezultatele sunt bune.

Paul Brendea, analist la SSIF "Prime Transaction", consideră că rezultatele nu ar trebui să afecteze foarte mult cotaţia titlurilor BRD.

Domnia sa opinează că pe viitor nu se mai aşteaptă acelaşi ritm de creştere al profitului, iar piaţa creditelor se va calma datorită noilor reglementări la creditare impuse de Banca Naţională a României.

Analiştii sunt de părere că, în următoarea perioadă, acţiunile BRD vor fi influenţate mai mult de contextul general al pieţei, decât de rezultatele anunţate ieri.

Performanţele financiare ale "BRD-Groupe Société Générale", în cursul primului semestru al anului, reflectă continuarea expansiunii activităţii băncii în paralel cu gestiunea atentă a costurilor şi menţinerea unei calităţi adecvate a portofoliului de credite, potrivit reprezentanţilor băncii.

Rezultatul brut din exploatare al băncii a depăşit 770 milioane lei (209,7 milioane euro), fiind cu 30% mai mare decât cel înregistrat în primul semestru al anului trecut.

Volumul total al creditelor acordate de bancă, în primele şase luni ale anului, a crescut cu 40% faţă de 30 iunie 2007. Volumul creditelor acordate persoanelor fizice a crescut cu 43%, în timp ce creditele acordate persoanelor juridice au crescut cu 37%.

Depozitele clientelei înregistrau la sfârşitul primului semestru al anului 2008 o creştere cu 41% faţă de sfârşitul primului semestru de anul trecut.

Rentabilitatea capitalului propriu (n.r. ROE - return on equity) a fost, la sfârşitul primului semestru, de 32,4%, în timp ce raportul cost/venituri a fost de 45,1%. De asemenea, costul net al riscului a fost menţinut la un nivel foarte redus, de 103 puncte de bază.

"BRD - Groupe Societe Generale" a avut cheltuieli totale de 6.582,77 milioane lei până la 30 iunie, veniturile totale fiind de 7.201,58 milioane lei.

Totalul activelor băncii se ridică, la sfârşitul primului semestru din 2008, la aproximativ 12 miliarde euro.

"BRD - Groupe Societe Generale" avea, la sfârşitul lunii iunie 2008, peste 2,5 milioane de clienţi activi persoane fizice. Banca a emis peste 2,2 milioane de carduri şi operează o reţea de 1.360 ATM-uri şi 14.900 POS-uri.

Banca dispune de un capital social de 696.901.518 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 1 leu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb