Profitul "Aeroteh" a urcat cu 37% în primul semestru

N .I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 august 2007

Producătorul de tehnologie aerospaţială şi militară Aeroteh a afişat, în primul semestru al acestui an, o creştere a profitului net cu 37,4%, până la 634.539 lei faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul măririi cifrei de afaceri, potrivit raportului financiar al companiei.

Cifra de afaceri a societăţii desprinse din Turbomecanica a urcat cu 9,9% în primele şase luni ale anului, până la 4,7 milioane lei. Veniturile Aeroteh au crescut cu 17,1% în intervalul ianuarie-iunie 2007, până la 6,38 milioane lei, mai arată raportul companiei.

Cotaţia din finalul şedinţei de miercuri a titlurilor Aeroteh, de 10,5 lei, în scădere cu 4,55% faţă de ziua precedentă, dă companiei o valoare de piaţă de 34 milioane lei.

Capitalul social al companiei este de 10,56 milioane lei, după ce acţionarii Aeroteh Bucureşti au aprobat, în mai, majorarea capitalului social cu aproape 2,45 milioane lei, prin încorporarea rezervelor constituite din profitul net al anului 2006.

Compania a încheiat anul 2006 cu o cifră de afaceri de 15,8 milioane lei şi un profit net de 3,83 milioane lei, iar pentru anul 2007, Aeroteh estima o cifră de afaceri de 12,3 milioane lei şi un profit de 2,56 milioane lei. În prima jumătate a anului, compania a realizat 24,7% din ţinta de profit propusă pentru sfârşitul anului.

Acţionarul majoritar al Aeroteh este Asociaţia Salariaţilor (PAS), care deţine 65,69% din capitalul social. Restul acţiunilor sunt deţinute de Dumitru Bănuţ, preşedintele consiliului de administraţie al companiei (13,67%) şi alţi acţionari persoane fizice şi juridice (20,64%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb