Profitul "Samsonite" a scăzut cu 76%

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 martie 2012

Producătorul american de geamantane "Samsonite International" SA, care s-a listat la Hong Kong în iunie 2011, şi-a redus profitul net cu 76% anul trecut, din cauza unor cheltuieli.

Câştigul a însumat 86,8 milioane de dolari, comparativ cu 355 milioane de dolari în 2010. Cifra depăşeşte atât aşteptările analiştilor - 76,6 milioane de dolari, cât şi pe cele ale companiei, lansate în iunie anul trecut - 64,2 milioane de dolari.

Vânzările companiei americane au crescut cu 29% în 2011, la 1,57 miliarde dolari. Asia a generat 37% din vânzările grupului. "Samsonite" estimează că, anul acesta, vânzările sale din Asia - cea mai mare piaţă de desfacere pentru companie, vor spori cu 15-20%, după un avans de 43% în 2011, conform afirmaţiilor preşedintelui Tim Parker. Compania vrea să deschidă 500 de noi puncte de vânzare în Asia, din care 200 în China. În prezent, grupul "Samsonite" este prezent în 60 de oraşe din China, iar anul acesta se va extinde în alte 25 de localităţi.

În Europa şi SUA, creşterea vânzărilor va fi, potrivit companiei, "cu o singură cifră, superioară", anul acesta.

"Samsonite" nu a propus plata unui dividend pe 2011.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb