Profitul "Sicomed" a crescut cu 66% în primul semestru

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 august 2005

Compania farmaceutică "Sicomed" a înregistrat pe primul semestru al anului un profit net de 167 miliarde lei (16,7 milioane RON), în creştere cu 66% faţă de perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri a companiei pe aceeaşi perioadă a fost de 995 miliarde lei (99,5 milioane RON), cu 15% mai mare comparativ cu primele şase luni ale anului 2004.

Rezultatele bune din primele şase luni ale anului 2005 confirmă practic evoluţia companiei înregistrată la sfîrşitul anului 2004. Majoritatea investiţiilor realizate în aceas-tă perioadă s-au îndreptat către eficientizarea proceselor din cadrul companiei, cu efecte directe asupra creşterii profitabilităţii, se menţionează în comunicatul remis de "Sicomed" Bursei de Valori Bucureşti.

Vînzările şi cheltuielile se reflectă într-un rezultat de exploatare în primul semestru al anului de 212 miliarde lei, cu 41% mai mare decît în perioada similară a anului trecut. Nivelul numerarului la sfîrşitul lunii iunie este cu 36% mai mare comparativ cu aceeaşi dată a anului 2004. Criza de lichidităţi din sis-temul sanitar (limitarea fondurilor rambursate către farmacii de către Casa Naţională de Asigurări Sociale) afectează direct lichiditatea companiei în sensul creşterii termenelor de colectare de la spitale, cît şi de la distribuitori. Continuarea programului de investiţii a afectat de asemenea lichiditatea companiei. În primul semestru al anului societatea a investit 68 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 11% faţă de investiţiile realizate în aceeaşi perioadă a anului trecut. În perioada analizată compania a fost afectată de lipsa lichidităţilor din sistemul de sănătate, care a generat creşterea termenelor de încasare a creanţelor, fapt pentru care "Sicomed" s-a văzut nevoită la rîndul său să întîrzie plata impozitului pe profit şi a furnizorilor. În luna aprilie 2005 a avut loc vînzarea Secţiei Volume Parenterale Mari către societatea "Infomed Fluids".

Cheltuielile cu salariile angajaţilor au crescut cu 19% în primele şase luni ale anului 2005 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu toate că numărul angajaţilor s-a diminuat de la 1.175 în iunie 2004 la 945 în iunie 2005.

În aceeaşi perioadă a anului 2005, cheltuielile companiei cu promovarea au avut o rată de creştere de 146% faţă de perioada similară a anului trecut, ca urmare a intensificării activităţilor de marketing. În aceas-tă primă jumătate de an, "Sicomed" şi-a lărgit portofoliul cu 12 produse noi.

"După primele şase luni sîntem în grafic cu rezultatele financiare estimate pentru acest an, iar evoluţia companiei ne dă certitudini că vom atinge obiectivele stabilite pentru 2005", a afirmat Klaas Postema, directorul companiei de farmaceutice.

Acţiunea "Sicomed"- evoluţie interesantă

Unii dintre brokeri consideră acţiunea "Sicomed" ca fiind una scumpă, în timp ce alţii nu agreează această idee. Alin Brendea, director de tranzacţionare al "Prime Transaction", ne-a declarat: "La un PER (preţul raportat la profitul net pe acţiune) anualizat de 11, rezultatele companiei sînt bune şi susţin creşterea înregistrată de cotaţia titlurilor începînd cu luna aprilie. Deşi preţul acţiunilor a crescut foarte mult în ultima perioadă, nu se poate spune că acţiunea < Sicomed > este una scumpă". Referitor la evoluţia viitoare a cotaţiei, domnul Brendea este de părere că, avînd în vedere situaţia actuală a pieţei, cînd se înregistrează scăderi ale preţurilor principalilor emitenţi listaţi la cota Bursei, rezultatele foarte bune raportate de companie nu vor duce neapărat la o creştere subtanţială a cotaţiei.

Brokerii consideră că evoluţia preţului titlurilor este una interesantă, iar compania promite multe din prisma indicatorilor economici obţinuţi.

În ultima zi de tranzacţionare, cotaţia titlurilor la finele sesiunii bursiere a fost de 0,9600 RON/acţiune, în creştere cu 2% comparativ cu şedinţa anterioară. Valoarea totală transferată a fost de aproximativ 350.000 RON, la un volum tranzacţionat de 361.000 titluri.

Răzvan Paşol, preşedintele "Intercapital Invest", ne-a declarat: " La un indicator PER de 15 calculat prin luare în considerare a rezultatelor financiare la şase luni putem spune că < Sicomed > merge foarte bine. Înainte de raportarea rezultatelor PER-ul companiei a fost de 17, iar cel anualizat, luînd în considerarea prognozele din BVC, este de 11. Industria medicamentelor va evolua în ţara noastră avînd în vedere că în prezent ne găsim pe ultimul loc în Europa în ceee ce priveşte consumul de medicamente pe cap de locuitor". Domnia sa a afirmat că în ultima perioadă în piaţă au existat mai multe ordine la cumpărare decît la vînzare, iar pentru perioada următoa-re previziunile cotaţiei acţiunilor sînt extrem de optimiste.

În America, companiile din industria farmaceutică au un PER mediu de 19. Răzvan Paşol consideră că acţiunile "Sicomed" sînt mai ieftine decît cele ale "Antibiotice".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb