În Banat, Crişana, Maramureş şi zona Carpaţilor Occidentali, cerul va avea înnorări în general persistente, temporar va ploua şi sub formă de aversă (prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15-20 l/mp), iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. În celelalte regiuni, temperaturile vor continua să crească faţă de intervalul anterior, astfel încât valorile diurne se vor situa uşor peste normele caracteristice perioadei, cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe spaţii mai mici ploi slabe, noaptea, în Transilvania, Oltenia şi nordul Moldovei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali (peste 50-70 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 şi 26 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va forma ceaţă.
• Prognoza pentru Bucuresti
Vremea se va încălzi, astfel că valorile termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 10-12 grade.