Prognoza pentru România
Valul de căldură va persista, însă în vestul teritoriului, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, iar valorile termice vor fi uşor mai scăzute faţă de ziua precedentă. Va fi caniculă în aproape toată ţara, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în sud, sud-est şi vest şi pe arii restrânse în rest, astfel încât disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor situa în general între 31 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi de la 8...10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, până spre 22...24 de grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după orele amiezii, când se vor semnala averse şi descărcări electrice în Banat, Crişana, Maramureş şi pe arii restrânse în Transilvania şi în zona deluroasă a Olteniei şi Munteniei. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi izolat de peste 30...35 l/mp. În special în regiunile vestice, vântul se va intensifica în timpul ploilor, cu rafale în general de 50...70 km/h, vor fi vijelii şi condiţii pentru grindină.
Prognoza pentru Bucureşti
Valul de căldură persistă. Va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 36 de grade, iar cea minimă de 17...20 de grade.