PROIECT INIŢIAT DE PARLAMENTARI, NU DE MINISTERUL FINANŢELOR Desfiinţarea Rasdaq, în dezbatere la Senat

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 martie 2013

Desfiinţarea Rasdaq, în dezbatere la Senat

Proiectul de lege pentru desfiinţarea pieţei Rasdaq a fost depus la Senat de un grup de 28 de senatori, după ce aceştia retrăseseră o primă propunere

Senatorii vor dezbate "de urgenţă" proiectul de lege pentru desfiinţarea segmentului Rasdaq, depus, pe 19 martie, de un grup de 28 de senatori, în frunte cu PSD-istul Marius Bota.

În acelaşi timp, Ministerul Finanţelor analizează solicitarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare să iniţieze un proiect fix cu aceeaşi temă.

Ziarul BURSA a relatat în exclusivitate că iniţiatorii depuseseră un proiect similar şi la finalul lunii februarie, însă l-au retras pentru corectarea unor erori.

Senatorul Marius Bota, care a depus proiectul, ne-a spus atunci că a decis să redacteze proiectul, pentru că se pare că nimeni nu îşi asumă res-ponsabilitatea - nici CNVM, nici Ministerul Finanţelor.

Potrivit site-ului Senatului, proiectului i se va aplica "procedura de urgenţă".

Ovidiu Marian, secretarul general al Senatului, ne-a precizat că procedura de urgenţă presupune un termen mai scurt de dezbatere decât în mod normal.

Un raport al dezbaterilor poate fi dis-ponibil în aproximativ două săptămâni de la data la care proiectul este analizat de Biroul Permanent al Senatului, estimează domnia sa. "Dacă proiectul va trece de Senat, acesta va fi supus dis-cuţiilor în Camera Deputaţilor", ne-a mai spus Ovidiu Marian.

Propunere: Transferul emitenţilor de pe Rasdaq pe piaţa reglementată sau pe ATS

Varianta proiectului publicată de Senat prevede ca noua lege să reglementeze procedurile aplicabile societăţilor comerciale ale căror acţiuni se tranzacţionează pe piaţa Ras-daq, în vederea admiterii acestora la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau în vederea tranzacţionării pe un sistem alternativ de tranzacţionare autorizat de CNVM.

Potrivit proiectului, Bursa de Valori Bucureşti trebuie să identifice societăţile de pe Rasdaq care se califică pentru piaţa reglementată, aces-tea urmând să convoace acţionarii pentru a hotărî transferul. Companiile pot alege şi listarea pe unul dintre sistemele alternative de tranzacţionare aprobate de CNVM.

În expunerea de motive se arată că prin proiectul de lege se intenţionează crearea unui cadru de reglementare a tranzacţiilor cu instrumente financiare "armonizat cu legislaţia europeană" şi "garantarea integrităţii şi eficienţei globale a sistemului financiar românesc".

Adoptarea actului legislativ ce urmează să fie promovat în scopul reglementării regimului juridic al societăţilor ale căror acţiuni se tranzacţionează pe piaţa Rasdaq este considerat de maximă urgenţă, se mai arată în expunerea de motive.

CNVM a publicat pe 12 noiembrie 2012 un proiect în care se prevede ca firmele listate pe piaţa Rasdaq şi cele de la segmentul "nelistate" să fie mutate pe una din pieţele reglementate sau un sistem alternativ de tranzacţionare, în caz contrar urmând să fie transferate automat pe ATS-ul Bursei.

Proiectul pus în dezbatere de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a stârnit un scandal de proporţii între Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital, care a susţinut că Rasdaq trebuie să fie reconfirmată ca piaţă reglementată, şi Bursa de Valori Bucureşti, care a propus transformarea sa în sistem alternativ de tranzacţionare.

Ca urmare, CNVM a apelat la Ministerul Finanţelor să iniţieze un proiect de lege pentru restructurarea Ras-daq, segment asupra căruia au fost aplicate reguli similare unei pieţe reglementate, deşi, potrivit normelor europene, Rasdaq nu se încadrează în această categorie.

Din propunerea senatorilor

Potrivit proiectului, Bursa de Valori Bucureşti are obligaţia ca în termen de cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii, să identifice societăţile ale căror acţiuni se tranzacţionează pe piaţa Ras-daq şi care îndeplinesc condiţiile de admitere pe o piaţă reglementată.

Consiliul de Administraţie al societăţilor identificate de BVB are obligaţia să convoace şi să efectueze demersurile necesare pentru desfăşurarea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), în conformitate cu legea 297/2004 privind piaţa de capital, în termen de cel mul 120 de zile de la data intrării în vigoare a legii, potrivit actului legislativ.

În situaţia în care Adunarea Generală a Acţionarilor nu aprobă iniţierea demersurilor pentru admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglemenatată, ci tranzacţionarea pe un sistem alternativ sau retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor, acţionarii care nu au votat în favoarea hotărârii AGA au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate, se mai arată în lege.

În situaţia retragerii de la tranzacţionare, societatea are obligaţia ca în termen de 90 de zile să convoace şi să efectueze demersurile necesare pentru desfăşurarea unei noi AGA, cu includerea în convocatorul adunării, prezentarea raportului întocmit de un evaluator independent înregistrat la CNVM privind preţul pe acţiune care urmează să fie achitat acţionarilor în cazul retragerii acestora din societate.

Proiectul prevede că preţul pe acţiune care urmează să fie achitat în cazul retragerii din societate se stabileşte în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare de către un evaluator independent înregistrat la CNVM, iar dreptul de retragere poate fi exercitat de acţionari în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii AGA în Monitorul Oficial.

În cazul în care acţionarii solicită retragerea de la tranzacţionare, societatea trebuie să achite acestora contravaloarea titlurilor în termen de cel mult 45 de zile de la primirea cererii, iar în situaţia în care adunarea generală hotărăşte iniţierea demersurilor pentru admiterea pe un sistem alternativ de tranzacţionare, obligaţia de acordare a dreptului de retragere nu este aplicabilă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. eu sunt unu din naivii care si-au cheltuit banii pe credinta ca o actiune este o parte din patrimoniul privat garantat de statul capitalist.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb