Actualizare 20:50 Turcan: "Proiectul privind funcţionarii publici trimişi în judecată pentru corupţie nu are girul PNL şi nu va fi susţinut"
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat astăzi, pentru News.ro, că proiectul de lege depus de senatorul liberal Răducu Filipescu, prin care funcţionarii publici trimişi în judecată pentru corupţie nu vor mai fi suspendaţi din funcţie, nu are girul PNL şi nu va fi susţinut în Parlament.
"Iniţiativa legislativă cu privire la Statutul funcţionarilor publici nu are girul PNL şi nu va fi susţinută. Măsura suspendării de drept din funcţie a funcţionarului public la momentul trimiterii în judecată pentru o serie de infracţiuni prevăzute în legea în vigoare este necesară şi trebuie menţinută", a spus Turcan.
Ea afirmă că acest lucru a fost constatat şi prin decizii ale Curţii Constituţionale a României (CCR), care confirmă necesitatea unor măsuri de natură a asigura integritatea funcţiei publice. "PNL se delimitează de această iniţiativă care nu a fost supusă dezbaterii şi deciziei conducerii partidului", subliniază liderul liberal.
------------
Senatorul PNL Răducu Filipescu a depus la Parlament o propunere legislativă prin care funcţionarii publici să nu mai fie suspendaţi din funcţie dacă sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals şi infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că este de acord cu această propunere legislativă, informează News.ro.
Potrivit propunerii legislative, articolul 94, alin. (1), lit. m) din legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici se abrogă.
În prezent, respectivul articol prevede că raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice.
Senatorul liberal motivează depunerea iniţiativei legislative prin faptul că suspendarea de drept a raportului de serviciu în situaţia trimiterii în judecată a funcţionarilor publici reprezintă o discriminare a acestora faţă de celelalte categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi instituţie publică.
Filipescu dă exemplul Codului muncii, care prevede suspendarea de drept a raportului de muncă doar în cazul arestării preventive, a statutului aleşilor locali, care statuează ca unică situaţie de suspendare a mandatului cazul în care acesta nu respectă declaraţia privind interesele personale în termenele prevăzute de lege şi legea administraţiei publice locale, care stipulează că mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv, nu şi în cazul trimiterii în judecată.
Un alt argument adus de senatorul liberal este că actuala prevedere din legea funcţionarilor publici încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie. "Concluzionăm că, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să stabilească vinovăţia funcţionarului, nu considerăm că se impune suspendarea de drept a raportului de serviciu", scrie senatorul liberal în expunerea de motive a actului normativ.
Alături de Răducu Filipescu, au mai semnat propunerea legislativă şi colegul său de partid Mircea Cazan, senatorul UDMR Cseke Attila-Zoltan şi senatorul PSD Eugen Teodorovici.
O primă reacţie la iniţiativa liberalului Răducu Filipescu a venit din partea liderului PSD, Liviu Dragnea, care a declarat că este de acord cu această propunere deoarece trebuie să ne obişnuim şi cu principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Liderul PSD a afirmat: "Nu cred că este o idee rea pentru că trebuie să ne obişnuim şi cu principiul de prezumţie a nevinovăţiei. Până când un om este condamnat, nu cred că trebuie să plece de la serviciu. Sunt de acord cu acestă propunere, susţinem".
Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere, forul decizional în acest caz fiind Camera Deputaţilor.
1. Paradox ???
(mesaj trimis de anonim în data de 01.03.2017, 18:30)
De ce CCR - are carte - și știe să facă LEGI ?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.03.2017, 18:53)
E beat?