Mazars Romania, Ernst&Young Assurance Services, Deloitte Audit, KPMG Audit, Pricewaterhousecoopers (PwC) Audit şi Milliman sunt companiile care vor realiza evaluarea societăţilor de asigurări în cadrul proiectului Balance Sheet Review şi Stress Test (BSR şi ST), potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (ASF), Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA) şi Comisia Europeană (CE) au convenit, în luna septembrie a anului trecut, lansarea unui program amplu de evaluare independentă a societăţilor de asigurări din România, în scopul de a consolida încrederea în acest sector, potrivit sursei. Asigurătorii care participă la evaluarea independentă deţin cumulat peste 80% din piaţa autohtonă de profil.
Exerciţiul va fi realizat de către auditori şi consultanţi independenţi, care vor fi coordonaţi şi supravegheaţi de către un Comitet de Coordonare compus din reprezentanţi ai ASF, EIOPA şi CE. Exerciţiul BSR şi ST este programat a se încheia până la 30 iunie 2015.
Acest proiect vizează evaluarea activelor şi pasivelor societăţilor de asigurare participante şi analiza respectării cerinţelor de prudenţialitate atât în conformitate cu reglementările în vigoare, cât şi cu standardele prevăzute de Directiva Solvabilitate II, precum şi efectuarea unui test de stres. Testarea la stres sau rezistenţa la şocuri a sectorului de asigurări va fi efectuată folosind standardele stabilite în legislaţia Solvabilitate II ( Solvency II ) şi va constitui un exerciţiu relevant atât pentru asigurători, cât şi pentru ASF, în vederea implementării noilor reglementări privind regimul de solvabilitate, de la 1 ianuarie 2016. Data de referinţă utilizată în acest exerciţiu este 30 iunie 2014.