Provocările guvernării în perioada 2023-2024

În întâlnirea cu Primul Ministru, din ziua de 21 aprilie 2023, antreprenorii din judeţul Braşov au subliniat importanţa stabilităţii şi a predictibilităţii mediului de afaceri pentru investiţii şi dezvoltarea României.

Războiul din Ucraina ne-a reamintit tuturor că fundamentul pe care clădim stabilitatea politică, economică şi socială a României este asigurarea securităţii naţionale a ţării. România (şi multe alte state) a crescut cheltuielile militare la 2,5% din PIB. La nivel global, cheltuielile militare au fost mărite de la 719 miliarde dolari în anul 2000 la 2.077 miliarde dolari în anul 2021 (sursa: Banca Mondială). Persoanele mai în vârstă au mai văzut acest film: sporirea cheltuielilor militare în lume, o dată cu declanşarea războiului rece, după cel de al doilea război mondial. Nu ne place să mărim cheltuielile militare, dar nu avem încotro, atât timp cât în lume există ţări cu regimuri autocratice. Ne exprimăm doar speranţa că resursele publice suplimentare alocate armatei vor fi folosite cu eficienţă, pe baza experienţei Ucrainei, care a demonstrat că nu cele mai scumpe arme sunt şi cele mai potrivite.

Actuala coaliţie la guvernare a asigurat stabilitatea politică a României. Instabilitatea politică are consecinţe. De exemplu, spre deosebire de Croaţia, Bulgaria a ratat intrarea în zona euro la 1 ianuarie 2023, fiind în imposibilitatea de a forma un guvern stabil, după alegeri parlamentare succesive.

De aceea, în România, schimbarea de prim ministru şi trecerea unor portofolii de miniştrii de la un partid politic la altul, prevăzute pentru mai 2023, ar trebui să se facă cât mai rapid şi cât mai lin. Dorinţele unor politicieni de renegociere a protocolului celor trei partide, pentru modificarea alocării de portofolii ministeriale, sunt contraproductive, într-un an complicat şi cu multe provocări economice şi sociale.

Când ne referim la stabilitatea economică, avem în vedere asigurarea şi consolidarea echilibrelor economice, în dinamică.

În primul rând, urmărim evoluţia celor trei indicatori esenţiali pentru orice economie: creşterea economică, inflaţia şi şomajul. Creşterea economică prevăzută pentru acest an este pozitivă, de 2,8%, mai mică decât în anul 2021, dar mai mare decât ritmul prevăzut pentru Uniunea Europeană de 0,8%. Prin urmare, România va reduce, în continuare, decalajul economic faţă de media UE; în anul 2022, PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare a fost de 77% din media UE27. Inflaţia se va reduce la 7-8% la finele anului 2023, comparativ cu peste 16% la finele lui 2022, dar va fi mai mare decât inflaţia din zona euro. Rata şomajului după metodologia BIM (Biroului Internaţional al Muncii) este de peste 5%, dar rata şomajului, luând în calcul şomerii înregistraţi, este în jurul a 3%. Ceea ce ne îngrijorează însă este rata şomajului în rândul tinerilor, de peste 23%, în condiţiile în care pe piaţa muncii există o lipsă de forţă de muncă.

În al doilea rând, avem în vedere reducerea dezechilibrelor majore ale economiei româneşti şi consolidarea echilibrelor pe termen mediu şi lung.

România este singurul stat membru al UE aflat în procedura de deficit bugetar excesiv. În anii 2020, 2021 şi 2022, UE a suspendat aplicarea reglementărilor europene cu privire la ţările aflate în această procedură; în prezent, Comisia Europeană a pus în dezbaterea statelor membre unele propuneri de modificare a acestei legislaţii europene. Indiferent la ce rezultate se va ajunge la nivelul UE, prima provocare majoră a guvernării este de a reduce deficitul bugetar de la 5,7% din PIB la 4,4% în anul 2023 şi la 3% în anul 2024.

În anul 2023, la datoria publică avem de finanţat un necesar de 160 miliarde lei (peste 32 miliarde euro), din care 68 miliarde lei deficitul bugetar al anului 2023 şi 92 miliarde lei, datoria publică făcută în anii precedenţi care ajunge la scadenţă în acest an. Nu este simplu de finanţat acest necesar - de peste 10% din PIB al României-, pe o piaţă financiară locală insuficient dezvoltată şi, de aceea, ne împrumutăm, tot mai mult, pe pieţele externe. Peste 55% din datoria publică este denominată în valută, asumându-ne riscul valutar aferent. În anul 2022, am achitat dobânzi la datoria publică de peste 29 miliarde lei (aproape 6 miliarde euro), peste 2% din PIB.

Reducerea deficitului bugetar este contribuţia directă a guvernului la diminuarea presiunii inflaţioniste din economie, care reprezintă îngrijorarea principală a oamenilor, la micşorarea ratei dobânzilor la credite, la scăderea deficitului de cont curent al balanţei de plăţi (deficitul în relaţiile economice ale României cu restul ţărilor) şi la îmbunătăţirea ratingului de ţară al României. Iată de ce, reducerea deficitului bugetar nu este numai provocarea principală a Guvernului, dar şi o linie roşie pentru actuala guvernare. În acest sens, este de înţeles acţiunea declanşată de Guvern pentru reducerea cu 20 de miliarde a cheltuielilor finanţate din bugetele publice.

Dificultatea acestei acţiuni constă în faptul că ordonatorii de credite bugetare (instituţiile care efectuează cheltuielile publice) realizează această reducere de cheltuieli prin "tăierea de sume" şi nu ca rezultat al unor strategii care să cuprindă regândirea politicilor şi a modului de operare. Să ne reamintim de avertismentul unui mare economist român, Virgil Madgearu: când vrei să elimini grăsimea, este important să nu atingi nervii şi muşchii, deoarece organismul nu mai este funcţional ("Drumul echilibrului financiar", 1936). De exemplu, un laborator fără reactivi (cheltuială curentă tăiată) conduce la o risipă majoră de resurse: salarii plătite pentru personalul care nu poate face analize şi investiţie în echipamente care nu pot fi folosite.

Deficitul contului curent al balanţei de plăţi pe anul 2022 a fost de 26,6 miliarde euro, respectiv de 9,3% din PIB, cu 5,3 puncte procentuale peste nivelul de avertizare (folosit de către UE în supravegherea echilibrelor macroeconomice). Deocamdată, România nu are probleme dificile în finanţarea acestui deficit al contului curent prin investiţii străine directe, absorbţia fondurilor europene, împrumuturile de pe pieţele externe pentru finanţarea datoriei publice, împrumuturile externe ale sectorului privat, investiţii ale nerezidenţilor în active financiare etc. Pentru anul 2023, se prevede o reducere a acestui deficit la 8,5% din PIB. Dar, în finanţarea deficitului de cont curent, a scăzut ponderea surselor de finanţare nepurtătoare de dobânzi şi a crescut ponderea celor cu dobânzi. Reducerea deficitului contului curent este a doua mare provocare pentru guvernare, care ar trebui să concentreze ajutoarele de stat, inclusiv absorbţia fondurilor europene pe dezvoltarea capacităţilor productive pentru export şi pe creşterea valorii adăugate, încorporată în produsele şi serviciile realizate în România.

În al treilea rând, îngrijorătoare este şi evoluţia unor diferenţe structurale faţă de ţările dezvoltate economic, pe care le mărim, în loc să le reducem.

Veniturile fiscale şi contribuţiile sociale reprezintă doar 27% din PIB al României, faţă de 33-37% în ţările din Europa Centrală şi de Est şi 41% la nivelul UE. Pe bună dreptate, oamenii doresc să avem sisteme publice de sănătate, educaţie şi de protecţie socială la nivelul standardelor europene. Întrucât nu avem resursele publice la nivelul celorlalte ţări din UE, apelăm tot mai mult la fonduri europene şi împrumuturi pentru finanţarea cheltuielilor curente, în loc să concentrăm aceste resurse pe investiţii.

Ca atare, a treia provocare majoră pentru guvernare este reducerea privilegiilor fiscale şi a evaziunii fiscale, prin îndeplinirea reformelor, la care ne-am angajat în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În anul 2023, numai volumul creditelor fiscale, adică reducerile şi scutirile de impozite şi taxe faţă de regimul general însumează 75 miliarde lei, 4,8% din PIB.

România se confruntă cu un deficit demografic accentuat şi în creştere. În zece ani, 2011-2021, populaţia a scăzut cu un milion de oameni, iar ponderea populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste a crescut de la 16,1% la 19,6%. Ponderea populaţiei active în populaţia în vârstă de 15-64 de ani este cea mai mică din Europa. Raportul între numărul pensionarilor şi cel al salariaţilor (de 8 la 10), ca şi procesul de îmbătrânire a populaţiei pun o presiune mare pe sistemele publice de protecţie socială - asigurările sociale de pensii şi sănătate şi programele de asistenţă socială -, care devin ne-sustenabile şi necesită subvenţii crescânde. În consecinţă, a patra provocare majoră pentru guvernare este reforma sistemelor de pensii, de asigurări de sănătate şi a sistemului de asistenţă socială, indiferent de faptul că ne-am angajat la aceste reforme şi prin PNRR.

Stabilitatea socială impune ca de rezultatele dezvoltării să beneficieze marea majoritate a populaţiei, ca şi existenţa unor sisteme de protecţie socială eficiente. În România, avem 1,1 milioane de beneficiari de indemnizaţie socială, respectiv persoane a căror pensie este mai mică de 1.250 lei/lună (22% din numărul pensionarilor de 4,99 milioane); totodată, 1 din 3 contracte de muncă este înregistrat cu salariul minim din economie; diferenţa între cea mai dezvoltată regiune, Bucureşti-Ilfov, şi cea mai puţin dezvoltată, Nord-Est, este de 3,6 la 1, iar această diferenţă se măreşte, deşi evoluează pozitiv şi dezvoltarea regiunii Nord-Est.

Întrucât, la nivelul populaţiei, nu avem încă un sistem de asistenţă socială axat pe cunoaşterea situaţiei financiare reale a fiecărei gospodării, apelăm la fel de fel de "metode" mai puţin eficiente şi generatoare de risipă a resurselor pentru acordarea de sprijin financiar în situaţii dificile cauzate de crize: de exemplu, folosim firmele de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale ca agenţi de asistenţă socială ai statului; acordăm reduceri de preţ la combustibilii auto şi la deţinătorii de maşini scumpe, cu capacitate cilindrică excesivă etc. În acest sens, a cincea provocare a guvernării este reforma sistemului de asistenţă socială şi centrarea acestuia la nivelul gospodăriilor care realmente au nevoie de ajutor financiar în perioade dificile.

În concluzie, avem nevoie de o reformă profundă a instituţiilor publice, în principal a administraţiei publice, care trebuie să devină competente şi responsabile, la nivelul cerinţelor secolului 21.