PSD crede că va cîştiga alegerile locale

LILIAN COJOCARU
Ziarul BURSA #Politică / 23 ianuarie 2004

Evaluarea internă a Partidului Social Democrat (PSD), care a durat patru zile, s-a încheiat ieri, printr-o conferinţă de bilanţ a preşedintelui Adrian Năstase. Una din concluziile la care a ajuns premierul împreună cu staff-ul de conducere al partidului de guvernămînt a fost că PSD are toate şansele să cîştige alegerile locale. "Analizele ne arată că numărul consilierilor locali ai partidului va creşte cu 10%-12% faţă de 2000", a precizat Adrian Năstase. Domnia sa a ţinut să facă reclamă partidului, susţinînd că PSD are o echipă puternică, funcţională şi o structură teritorială bine dezvoltată. Totuşi afirmaţiile liderului PSD indică faptul că partidul va pierde din fotoliile deţinute în prezent în administraţia locală. Adrian Năstase a menţionat că numărul va creşte faţă de 2000, însă, în prezent, proporţia primăriilor şi posturilor locale deţinute de PSD este cu cel puţin 35% mai mare. Astfel, un calcul simplu ne arată că partidul condus de Năstase nu reuşeşte să atragă voturile populaţiei la fel de bine cum ştie să atragă primari gata aleşi.

PSD a anunţat că în urma evaluărilor făcute cu membrii din teritoriu a fost constatată o îmbunătăţire a managementului în administraţia locală, faţă de perioada 1996-2000. "Ne bucură faptul că lucrurile au început să se mişte şi la nivel local şi nu doar la cel central", a afirmat preşedintele PSD. Adrian Năstase a arătat că în perioada următoare se va pune accentul pe îndeplinirea promisinilor electorale la nivel local. "Vrem să ne coordonăm proiectele de la nivel local cu cele de la nivel central", a precizat premierul. Cu alte cuvinte, este vorba de canalizarea resurselor guvernamentale către acele domenii unde partidul de guvernămînt are nevoie la nivel local. "Nu am discutat despre fluturaşi şi mesaje sofisticate, pentru că electoratului nu o să-i pese decît de realizări concrete", a punctat Năstase.

Liderul PSD a spus că evaluarea partidului va fi urmată de o a doua rundă de întîlniri cu reprezentanţii din teritoriu, în urma căreia vor fi discutate toate candidaturile stabilite şi strategiile de campanie ale acestora. Mai mult, Adrian Năstase a confirmat faptul că în localităţile unde partidul nu va avea candidaţi cu şanse reale de succes se va apela la candidaţii independenţi. În ceea ce priveşte anunţarea candidaturilor partidului la primăria Bucureştiului şi preşedinţie, care întîrzie să apară, Năstase a recunoscut că este o decizie strategică care o imită pe cea a lui Traian Băsescu din 2000, cînd acesta şi-a anunţat candidatura pentru Bucureşti în ultima zi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb