RADU BRĂGĂREA, EUREKO: Pilonul de pensii facultative are nevoie de automatizarea plăţilor

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 mai 2012

Radu Brăgărea, EUREKO

Radu Brăgărea, EUREKO

Pilonul III, al pensiilor private facultative, are nevoie de automatizarea modalităţilor de plată, dar acest lucru este legat de evoluţia gradului de bancarizare existent în ţara noastră, ne-a declarat Radu Brăgărea, director general al Eureko - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private, în cadrul unui interviu. Domnia sa a adăugat că în special pe Pilonul III, dar şi pe Pilonul II - al pensiilor private obligatorii - este necesară o repornire a economiei şi a pieţei muncii.

Pentru Pilonul II există o perioadă de încă 20 de ani cel puţin, în care se vor înregistra rate bune de creştere a numărului de participanţi, ne-a precizat Radu Brăgărea.

Eureko are ca obiectiv anul acesta să treacă pe profit, iar principala provocare este să consolideze ceea ce a construit până în prezent, potrivit directorului general al companiei. Administratorul fondurilor de pensii private este interesat să investească în companii cu potenţial serios de creştere şi care au arătat în mod consecvent că pot să-şi atingă obiectivele, ne-a mai precizat Radu Brăgărea.

Reporter: Cum aţi descrie în cifre piaţa pensiilor private din 2011?

Radu Brăgărea: Pe pilonul II, anul 2011 a început cu 5,2 milioane de participanţi şi s-a încheiat cu 5,5 milioane de participanţi. Acest lucru înseamnă o creştere de 6% şi din acest punct de vedere, Pilonul II mai are încă o perioadă de 20 de ani cel puţin, în care va avea rate bune de creştere a numărului de participanţi.

Dacă iniţial s-au înscris obligatoriu cei până în 35 de ani şi opţional cei până la 45 de ani, pe măsură ce trece timpul, generaţiile care au intrat iniţial înaintează în vârstă şi intră noi oameni pe piaţa muncii, care automat contribuie la Pilonul II. Am văzut unele estimări că numărul participanţilor de pe Pilonul II va depăşi opt milioane. Pe termen lung este posibil acest lucru.

Pe Pilonul III erau, la începutul anului trecut, 221.600 de participanţi, iar la sfârşitul anului au ajuns la 260.400 de participanţi. Creşterea depăşeşte 17%, dar este atât de impresionantă pentru că baza este foarte mică. Diferenţa de 40.000 de nou intraţi este mică la o piaţă unde există 11 fonduri. Măsurând câţi participanţi sunt pe Pilonul III, faţă de participanţii de pe Pilonul II, am putea considera că cei care sunt pe Pilonul II ar putea reprezenta potenţialul pieţei. Penetrarea este de sub 5%. Mai puţin de unul din 20 de oameni care contribuie la Pilonul II contribuie şi la Pilonul III, ceea ce este foarte puţin. Dintr-o perspectivă optimistă oportunităţile sunt mari, dar dintr-o perspectivă pesimistă, Pilonul III deşi este mai vechi decât Pilonul II nu a reuşit să strângă decât un număr foarte mic de participanţi.

Activele au avut pe Pilonul II o creştere spectaculoasă, de la un miliard de euro la aproximativ un miliard şi jumătate de euro, datorită rezultatului investiţional, dar mai ales datorită contribuţiilor. Conştientizarea de către marea masă a oamenilor a importanţei sis-temului se va petrece pe măsură ce conturile lor de pensii vor deveni din ce în ce mai semnificative. În 2011, pe Pilonul II, rentabilitatea medie a fost de 8,5%, iar pe Pilonul II a fost de 6,5%.

Reporter: Cum a evoluat activitatea Eureko în primul trimes-tru al anului? Ce planuri de viitor aveţi?

Radu Brăgărea: Ne înscriem în planul pe termen lung pe care ni l-am propus. Ca administratori, vrem să ne reducem baza de cos-turi, în condiţiile în care volumul a crescut atât ca număr de participanţi, cât şi ca active. Suntem în continuare activi în ceea ce priveşte atragerea de noi participanţi.

Obiectivul este să trecem pe profit, iar acest lucru se va întâmpla mai repede decât a fost stabilit iniţial. Eureko plănuieşte să-şi consolideze cota de piaţă pe Pilonul II şi aşteaptă cu interes repornirea pieţei pe Pilonul III privind atragerea de participanţi.

Reporter: Câţi participanţi la fondurile de pensii are, în prezent, Eureko?

Radu Brăgărea: Avem 420.000 de participanţi în ambele fonduri de pensii. Cea mai mare parte, 415.000, sunt pe Pilonul II.

Reporter: Care sunt principalele provocări pentru sistemul de pensii private anul acesta? Ce influenţe ar putea veni din partea schimbărilor de pe plan politic?

Radu Brăgărea: Principala provocare este să consolidăm ceea ce s-a construit până acum. Tendinţa pe care s-a înscris sistemul de pensii private în ultimii ani este una stabilă şi pozitivă şi din acest punct de vedere cred că trebuie să ne concentrăm pe consolidarea a ceea ce am construit, lucrurile bune care trebuie să se întâmple acum sunt cele legate de economie. Ca şi cadru legislativ lucrurile stau foarte bine. Clasa politică a arătat angajament faţă de sistemul de pensii private, iar contribuţiile au fost majorate pentru a treia oară consecutiv, ajungând la 3,5%. Planul este să ajungă la 6%. Dacă lucrurile acestea se vor întâmpla în următorii ani, atunci sistemul va merge din bine în mai bine. Datoria administratorilor de pensii este să obţină în cotinuare rezultate bune pentru a răsplăti încrederea care li se acordă şi pentru a arăta că pensiile private obligatorii adaugă valoare celor care contribuie. În ceea ce priveşte schimbările de pe plan politic, eu sunt încrezător că direcţia pe care România s-a înscris nu va fi modificată de alegeri sau de schimbări de Guvern şi că ne vom menţine pe aceeaşi linie.

Reporter: Vedeţi posibile, anul acesta, fuziuni şi achiziţii pe piaţa pensiilor private?

Radu Brăgărea: Orice se poate întâmpla. Mediul economic în care ne aflăm s-a schimbat mult în ultimii trei, patru ani şi dacă nu eram obişnuiţi cu fuziuni şi achiziţii, acestea fac parte din viaţa economică de astăzi. În ceea ce priveşte fuziunile şi achiziţiile pe piaţa pensiilor private, acestea s-au produs la nivelul Pilonului III, unde cred că datorită dimensiunii mici a pieţei şi a unui număr mai mare de administratori decât cei de pe Pilonul II se justifică astfel de fuziuni. Pentru Pilonul II eu cred că numărul de jucători de pe piaţă este foarte aproape de cel optim. Existenţa a suficient de mulţi administratori permite apariţia concurenţei, pe când prezenţa unui jucător foarte mare înseamnă o fragmentare, care poate să conducă la o ineficienţă din punct de vedere economic.

Reporter: Ce măsuri credeţi că sunt necesare pentru a optimiza sistemul de pensii private?

Radu Brăgărea: Cred că ceea ce se putea face din punctul de vedere al cadrului legislativ s-a făcut. Să nu uităm că începând cu anul acesta a intrat în vigoare o nouă normă de investiţii care a adus un grad mai mare de modernitate în ceea ce priveşte supravegherea investiţiilor şi a deschis oportunităţi noi privind investiţiile în clase noi de active. Pe Pilonul III este nevoie de automatizarea modalităţilor de plată, dar acest lucru este legat de gradul de bancarizare pe care îl avem în România şi de cum evoluează acesta. Încă suntem departe de o economie matură. În special pe Pilonul III, dar şi pe Pilonul II este nevoie de o repornire a economiei şi a pieţei muncii. O concurenţă mai mare pe piaţa muncii, din perspectiva angajatorilor, o să conducă la reintroducerea de beneficii non-salariale care poate au fost uitate în ultima perioadă pentru atragerea şi menţinerea celor mai buni angajaţi. Contribuţiile la pensiile facultative vor juca un rol important.

Reporter: Mai există, în prezent, companii care acordă ca beneficii pensii facultative pe lângă salariu?

Radu Brăgărea: Sunt companii, în prezent, care oferă angajaţilor astfel de beneficii, dar nu sunt foarte multe companii care aleg pentru prima dată să ofere acest beneficiu acum. În continuare, principala grijă a companiilor este să-şi asigure stabilitatea şi să fie pregătite pentru eventuale surprize negative care pot să apară.

Reporter: Care sunt direcţiile de investiţii urmate, în prezent, de fondurile de pensii?

Radu Brăgărea: De la începutul anului şi până în prezent la nivelul fondurilor de pensii private a crescut expunerea pe acţiuni. La sfârşitul anului era de 10,7% din totalul fondurilor, iar în prezent a ajuns la 12,6%. În paralel cu această creştere a scăzut expunerea pe instrumente cu venit fix, altele decât titlurile de stat româneşti care au crescut, în timp ce obligaţiile corporatiste au scăzut, iar în momentul în care te expui mai mult pe burse acesta reprezintă un semn de optimism. Este un semn că administratorii şi fondurile de pensii consideră că există oportunităţi de creştere. Tendinţele din următoarea perioadă şi modul în care va evolua structura fondurilor de pensii, depind, din nou, de ceea ce se va întâmpla în Uniunea Europeană şi în general, în economia mondială. Dacă acum există un optimism care se va menţine, atunci şi această tendinţă de a ne expune pe instrumente mai volatile, dar care pe termen lung aduc câştiguri mai mari, va continua.

Norma de investiţii, intrată în vigoare de la începutul anului, oferă clase noi de active în care pot investi fondurile (private equity, exchange traded funds). Impactul aplicării acestei norme eu cred că nu se vede în structura fondurilor de pensii pentru că, în prezent, administratorii, printre care şi Eureko, îşi modifică politicile de investiţii, îşi modifică prospectele, este un proces care durează. Primele semnale se vor vedea în a doua jumătate a anului.

Reporter: În momentul în care Tarom va fi listată la bursă, acţiunile companiei vor prezenta interes pentru Eureko?

Radu Brăgărea: Eureko este unul dintre fondurile cele mai diversificate, în ceea ce priveşte numărul de acţiuni şi expunerea pe aceste instrumente. Vedem bursa, în general, ca fiind principalul motor de creştere. Eureko va fi întotdeauna interesată de companii care au perspective de a obţine rezultate financiare pozitive într-un mod stabil pe termen lung, pentru că investiţiile noastre au orizont mare de timp şi atunci nu vom fi niciodată interesaţi de investiţii cu caracter speculativ. Suntem interesaţi de investiţii în companii cu potenţial serios de creştere şi care au arătat în mod consecvent că pot să-şi atingă obiectivele.

Reporter: În opinia dumneavoastră cum arată piaţa de capital autohtonă? Ce v-ar determina să investiţi mai mult pe bursă?

Radu Brăgărea: Bursa a evoluat mult în ultimii ani, dar a pornit de la baze foarte mici. Este o încă o piaţă de dimensiune mică din punctul de vedere al oportunităţilor oferite şi al lichidităţii. Pentru ca un fond de pensii să investească masiv într-o piaţă de capital este nevoie să aibă multe oportunităţi, astfel încât să se poată diversifica. Este foarte important ca volumul tranzacţionat să fie mare, astfel încât fondul să aibă siguranţa că în momentul în care îşi doreşte să iasă din anumite acţiuni şi să investească în altele, să poată să o făcă fără să fie constrâns de condiţii specifice. Pe măsură ce oferta se va diversifica şi lichiditatea va creşte şi investiţiile vor fi din ce în ce mai semnificative.

Mediul economic în care ne aflăm s-a schimbat mult în ultimii trei, patru ani şi dacă nu eram obişnuiţi cu fuziuni şi achiziţii, acestea fac parte din viaţa economică de astăzi.

Pentru Pilonul II eu cred că numărul de jucători de pe piaţă este foarte aproape de cel optim.

De la începutul anului şi până în prezent la nivelul fondurilor de pensii private a crescut expunerea pe acţiuni.

Vedem bursa, în general, ca fiind principalul motor de creştere.

Obiectivul este să trecem pe profit, iar acest lucru se va întâmpla mai repede decât a fost stabilit iniţial.

Suntem interesaţi de investiţii în companii cu potenţial serios de creştere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb