RADU PUIU, XTB:  "Preţul acţiunilor Tesla, dar şi Twitter în scădere - Elon Musk a pierdut controlul sau are o strategie ascunsă?"

G.D.
Piaţa de Capital / 15 iulie 2022

"Preţul acţiunilor Tesla, dar şi Twitter în scădere - Elon Musk a pierdut controlul sau are o strategie ascunsă?"

Nu există niciodată un moment plictisitor cu Elon Musk. Cel mai bogat om din lume încearcă acum să renunţe la acordul de achiziţie al Twitter, despre care a pretins în urmă cu doar câteva luni că "ar putea salva viitorul civilizaţiei", conform unui comunicat remis redacţiei.

Reacţiile faţă de anunţul lui Elon Musk au fost ample.

Potrivit sursei citate, pe Wall Street, preţul acţiunilor Twitter a scăzut cu 11%, luni, dar în următoarele două zile a reuşit să recupereze aproximativ 13% şi a revenit în apropierea nivelului de închidere al săptămânii trecute, 36,73 USD. Totuşi, în timpul sesiunii de joi atitudinea negativă a revenit pe piaţă şi cotaţia a scăzut cu mai mult de un punct procentual, până în zona 36,24 USD.

Angajaţii Twitter şi-au exprimat sentimentul de confuzie şi au subliniat o lipsă de conducere în cadrul companiei.

Să facem o scurtă recapitulare a dinamicii înţelegerii: în aprilie, Musk s-a oferit să cumpere compania pentru 44 de miliarde de USD. El a susţinut că Twitter are "un potenţial extraordinar".

Apoi, a părut să ezite în declaraţii, afirmând că numărul de conturi false (bots) al Twitter este prea mare.

Twitter spune că "roboţii" sau conturile false reprezintă aproximativ 5% din "utilizatorii activi zilnici monetizabili din întreaga lume". Musk a susţinut că procentul se îndreaptă către 20% sau mai mult.

Anunţul privind renunţarea la acord nu a fost trecută cu vederea. Marţi, Twitter a afirmat că îl dă în judecată pe Musk, cerând instanţei să-l forţeze pe acesta să concluzioneze înţelegerea.

Twitter a caracterizat ieşirea lui Musk "un model de ipocrizie" în procesul iniţiat.

Compania susţine nu numai că el a încălcat acordul de cumpărare pe baza unei "naraţiuni inventate" despre conturile false de spam (bots), dar şi că a încălcat şi obligaţia din acord de a nu denigra compania.

Plângerea citează multe dintre propriile mesaje de pe Twitter ale lui Musk drept probe ce susţin afirmaţiile.

Musk a făcut prima mişcare vinerea trecută, când a declarat, într-un dosar trimis instituţiei de reglementare, că va rezilia contractul de achiziţie.

Twitter îl dă acum în judecată pentru că a încălcat pe nedrept acordul şi a cerut ca acest caz să fie audiat la Curtea Cancelariei Delaware, în septembrie.

În linii mari, Musk a oferit trei motive pentru anularea înţelegerii:

1.Twitter a încălcat acordul neoferind suficiente informaţii despre conturile de spam;

2.Twitter a oferit statistici denaturate în privinţa numărului de conturi de spam în dezvăluirile sale către instituţia de supraveghere financiară din SUA;

3.Firma a încălcat acordul, neconsultându-l pe Musk când a concediat recent angajaţi din funcţii importante.

Preţul acţiunilor Tesla a scăzut de când Musk a propus acordul pentru Twitter.

La începutul lunii aprilie, acesta a atins un vârf de 1.145 USD pe acţiune, iar în prezent se situează la aproximativ 714,72 USD.

Scăderea preţului a semnalat fie că Musk va trebui să ofere mai multe acţiuni Tesla drept garanţie, fie să vândă şi mai multe din propriile sale acţiuni pentru a finanţa tranzacţia Twitter.

În plus, ţinând cont de faptul că acţiunile Twitter au suferit o scădere semnificativă de când Musk a încheiat un acord de cumpărare, achiziţia pare să fi început să aibă din ce în ce mai puţin sens din perspectivă financiară.

Chiar dacă acest argument respinge motivele lui Musk pentru rezilierea tranzacţiei, procesul intentat de Twitter susţine că scăderile de pe piaţa de valori şi deprecierea acţiunilor Tesla, care reprezentau o sursă cheie de finanţare a tranzacţiei, au fost principalul motiv pentru care multimiliardarul s-a răzgândit.

Chiar şi pentru cea mai bogată persoană din lume, cumpărarea Twitter nu a fost niciodată o afacere ieftină, subliniază sursa citată.

Musk a trebuit să ofere o cantitate semnificativă din acţiunile sale Tesla drept garanţie pentru a asigura finanţarea pentru achiziţia Twitter, ce se ridică la 44 de miliarde de USD.

Dar, în propriile mesaje pe Twitter, Musk a spus că nu este vorba doar despre bani: este vorba despre adevăr şi este o chestiune de principiu.

În timp ce mulţi dintre fanii săi par să-l admire pe Musk pentru mesajele sale, unele dintre ele, precum cele despre "dărâmarea de pe piedestal" a Twitter, ar putea să funcţioneze împotriva sa în instanţă.

Pentru a-şi susţine cauza la proces, Twitter a prezentat capturi de ecran cu cel puţin 13 mesaje care arată că Musk a discreditat compania în ultimele luni, precum şi cazuri în care a făcut declaraţii false despre companie şi despre stadiul tranzacţiei.

Din nou, nu este clar cum va evolua această situaţie pentru Musk.

Devine tot mai evident că influenţa considerabilă a lui Musk şi disponibilitatea fanilor săi de a crede tot ceea ce spune el pot avea consecinţe negative în lumea reală.

Comportamentul lui Musk din ultimele luni a provocat deja unele daune, în special angajaţilor Twitter, care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la siguranţa locului de muncă.

Mai mulţi angajaţi Twitter au demisionat din cauza preluării iminente a companiei de către Musk.

Toată lumea se întreabă cum se va concluziona situaţia.

Dacă instanţa decide în favoarea Twitter, afirmând că motivele lui Musk nu sunt suficient de bune pentru a anula înţelegerea, atunci există două rezultate posibile, dar care sunt foarte diferite:

1.Musk ar putea fi nevoit să plătească o taxă de reziliere în valoare de 1 miliard de USD pentru că a renunţat în mod nejustificat la înţelegere;

2.Instanţa ar putea dispune o "performanţă specifică", ceea ce înseamnă că Musk ar trebui să îşi finanţeze întregul angajament de capital de 33,5 miliarde de USD şi să cumpere Twitter.

Musk a întâmpinat şi alte probleme. Acesta a susţinut că a vrut să preia Twitter pentru că îşi pierduse drumul. El a vrut ca Twitter să promoveze "libertatea de exprimare" şi totuşi a avut dificultăţi să definească modul în care urma să modereze eficient platforma în acest scop.

Chiar dacă CEO-ul Tesla se confruntă cu această situaţie delicată, asta nu i-a împiedicat pe cumpărătorii Tesla să alimenteze o creştere în timpul sesiunii de joi.

Acţiunile producătorului de vehicule electrice (EV) au încheiat ziua cu aproape 1,5% mai sus, în timp ce indicii majori din SUA au înregistrat aprecieri mult mai timide.

Între timp, cele mai recente informaţii referitoare la companie nu sunt impresionante, fiind departe de nivelul procesului Twitter, dar merită menţionate.

Potrivit unui raport al Nikkei Asia, compania de electronice Panasonic intenţionează să deschidă a doua fabrică de baterii pentru EV din SUA.

Producţia fabricii, care se pare că va fi situată în Kansas, urmează să fie dedicată produselor utilizate pentru alimentarea vehiculelor Tesla.

În plus, miercuri dimineaţă înainte de deschiderea pieţei, Truist Securities a oferit un rating de "cumpărare" pentru acţiunile Tesla, indicând un preţ ţintă de 1.000 USD per acţiune.

Analistul William Stein a afirmat că "cele mai bune zile ale companiei, în ceea ce priveşte producţia în termeni de volum, inovarea produselor şi, mai ales, inovaţiile AI (inteligenţă artificială), sunt încă pe drum".

Totuşi, în primele zile după anunţarea acordului, sentimentele nu erau atât de liniştite. Mulţi acţionari Tesla au început să-şi facă griji că timpul lui Musk, deja împărţit între companiile sale Neuralink, Space X, Boring Company şi Tesla, ar deveni şi mai restrâns odată cu achiziţia Twitter.

În plus, temerile că directorul executiv al Tesla ar trebui să-şi vândă o parte din participaţiile sale la producătorul de automobile, pentru a finanţa parţial achiziţia Twitter, s-au materializat rapid. Musk a vândut acţiuni Tesla în valoare de aproximativ 8,5 miliarde de USD.

Astfel, în cele trei luni de când Musk a iniţiat oferta pentru Twitter, de 54,20 de USD pe acţiune, Tesla a avut performanţe slabe, pe fondul unei corecţii ample pe pieţele de capital, iar capitalizarea de piaţă a Tesla a pierdut 332 de miliarde de USD.

Preţul acţiunilor Twitter a scăzut şi mai mult în această săptămână, sub preţul oferit de 54,20 USD. Cu toate acestea, acţiunile continuă să includă în preţ posibilitatea ca cele două părţi să atingă un acord asupra unei tranzacţii la o valoare mai mică.

Analiştii de la MKM Partners au spus, luni, că preţul acţiunii ar putea scădea până la 24 de USD, dacă investitorii concluzionează că acordul nu va avea loc.

Asta ar implica o depreciere suplimentară de peste 33% faţă de nivelul de închidere al sesiunii de joi, de la 36,24 USD.

Totuşi, aşteptările analiştilor nu sunt atât de sumbre în ciuda numeroaselor necunoscute prezente în ecuaţie.

Astfel, cea mai recentă mişcare a lui Musk nu a determinat nicio retrogradare din partea specialiştilor, majoritatea Wall Street-ului, adică 32 din cei 37 de analişti urmăriţi de Bloomberg, oferind acţiunilor un rating de "deţinere (hold)", se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb