Răgaz de reconciliere la SIF Muntenia

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 aprilie 2012

Răgaz de reconciliere la SIF Muntenia

Marian Dinu confirmă că au existat neînţelegeri la numărarea voturilor

Hotărârile Adunării Acţionarilor SIF4 Muntenia, din 12 aprilie, vor fi comunicate cel târziu pe 20 aprilie 2012, prin intermediul SAI Muntenia, se arată într-un comunicat transmis de Marian Dinu, preşedintele şedinţei AGA şi preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor SIF 4.

Cum nu s-a mai întâmplat în istoria societăţii, rezultatele AGA nu au putut fi comunicate, ulterior şedinţei, din cauza unui conflict între unii investitori şi conducerea societăţii, pornit de la dividendul propus.

În comunicatul transmis bursei, Marian Dinu precizează că a primit, pe 13 aprilie, de la secretarii de şedinţă, un proiect al procesului verbal al dezbaterilor, "aşa cum a fost întocmit de aceştia", adăugând că "pe parcursul desfăşurării şedinţei AGOA, cu ocazia numărării voturilor exprimate (numărătoare care a fost făcută, cu acordul acţionarilor prezenţi la şedinţă, de către secretariatul tehnic împreună cu secretarii de şedinţă), au apărut diferenţe legate de interpretarea anumitor voturi exprimate prin corespondenţă".

Marian Dinu confirmă astfel informaţiile publicate de ziarul BURSA, ieri, potrivit cărora au existat divergenţe privind numărarea voturilor.

La AGA, un grup de acţionari, constituit în jurul lui Gheorghe Iaciu, de la Doraly, şi al casei de brokeraj Swiss Capital, a solicitat distribuirea unui dividend mai mare. Grupul a reuşit totodată să îşi impună secretariarul şedinţei, format din Daniel Pandele (reprezentantul lui Gheorghe Iaciu), Bogdan Juravle, directorul general al Swiss Capital, şi Marcel Gheorghe.

Ziarul BURSA a relatat că secretariarul de şedinţă a invocat trei voturi transmise electronic de unele fonduri de pensii Allianz Ţiriac, care înclinau balanţa spre respingerea punctelor de pe ordinea de zi, voturi pe care comisia tehnică le numărase în favoarea propunerilor făcute de administratori.

Marian Dinu mai spune în comunicatul transmis ieri că analizează temeinic "argumentele legale privind interpretarea juridică a acestor evenimente pentru a se putea lua o decizie privind forma finală a procesului verbal şi a hotărârilor care urmează a fi comunicate pieţei". Marian Dinu mai adaugă că soluţionarea acestei probleme este determinantă pentru rezultatul final al AGA.

Surse din cadrul acţionariatului SIF Muntenia ne declaraseră marţi că şedinţa s-a încheiat prin respingerea punctelor de pe ordinea de zi şi că procesul verbal al AGA a fost trans-mis la SAI încă de vineri.

Administratorul SIF Muntenia a propus acţionarilor un dividend brut de 0,081 lei/acţiune, similar celui acordat în 2011. Valoarea totală a dividendelor, de 65,3 milioane lei (14,9 milioane euro), reprezintă peste 99% din profitul net înregistrat anul trecut, de 65,7 milioane lei (15 milioane euro).

Pe ordinea de zi a figurat şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an, care prevede un profit brut în scădere cu aproape 9%, la 76 milioane lei (17,3 milioane euro).

Societatea a cedat anul trecut către Erste cea mai mare parte a acţiunilor BCR pe care le deţinea şi a primit în schimb 0,67% din titlurile băncii austriece şi 70,1 milioane lei. În acest an, societatea a cedat şi ultimele acţiuni BCR către Erste, pentru care a primit aproape 53,5 milioane lei. La finalul tranzacţiei, SIF Muntenia deţine aproape 1% din acţiunile Erste.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Administratorii sa-si dea demisia sau un nou convocator pentru demiterea lor pentru bataia de joc la adresa actionarilor !

    1. Mai cititorile intelege odata pentru totdeauna ca eu sunt de decor pus la soc care administreaza siful,de FILIMON si citiva. Eu sunt batrin,modest,onest,profesor si ma las. formolizat cu o remuneratie frumusica si le tin paravan la lupii tineri din SIF. Am o mantie mare,ca si eu sunt mare,impermeabila la CNVM,BVB,DNA,Politie,DIICOT si la ce o mai fi nevoie pentru BAIETII mei pe care i administrez asa cum vor ei. In functie de nevoile lor caca,pipi eu desfac mantia si pot sa si satisfaca necesitatime la adapost de privirile straine si rautacioase. Am citeoda si probleme,mai ales in ultimul timp, cu un grup mai vesel care se pisa contra vintului si ma mai ud si eu asa cum m am udat joi pe 12. Noua la SIF ne place si muzica romaneasca de calitate. E un hit la moda acu la noi ala a lu,parca, MARIA. TANASE cu IA CIUleandra la bataie. Lasati ma ca sunt batrin si prostit. Imi convine cit o tine.

    Intr-un an de zile zboara toti, nu vor mai avea ce sa numere...

    Filimon,dinu,hoinaru de la unisem capuseaza socitatile sifului de citiva ani buni. Sunt priteni ff buni,de familie. De curind s au intors din locatii exotice doar ei baietii. Hoinaru este specialistul la ciodit bani si la falimentat societati. Omul de s

    Iaciu a intrbat de bucur sa de ce are profit mic!!! Pai sa intrbe de unisem si rupe parul din cap si de multe altele. Tote la timpul lor domnilor

    1. Da asa e, la unisem,dl.hoinaru face contracte cu o firma de-a sotiei.nici macar nu se feresc,nu le e frica,tupeul e maxim...Asta au invatat de la mihaescu,care a furat 1 mil.dolari de la GFM si n-a patit nimic...

    Deci baieti destepti din management au negociat cu baietii destepti cu revolutia. care va sa zica de acum managemnetul va trebui sa fure si mai mult, ca sa dea si la revolutionari. Se pare ca avem exact piata de capital pe care o meritam. Se aude ca si fondurile de pensii au inceput sa puna botul la oala cu smantana a sif-urilor :))) acum, cat mai e de unde, ca in cativa ani mai raman doar niste carcase goale de continut....

    de acord cu opinia nr. 1 .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb