Raiffeisen se confruntă cu noi probleme în Rusia

R.S.
Bănci-Asigurări / 21 ianuarie

Raiffeisen se confruntă cu noi probleme în Rusia

Decizia unui tribunal din Rusia de a obliga Raiffeisen Bank International (RBI) să plătească pagube de două miliarde de euro pentru eşecul unei tranzacţii arată determinarea Moscovei de a riposta Occidentului, companiile fiind cele mai afectate, transmite Reuters.

Decizia este o lovitură pentru cea ai mare mare bancă occidentală din Rusia, care a făcut profituri de miliarde de euro în această ţară, în timpul celor aproape trei ani de conflict cu Ucraina. De asemenea, este un moment de cumpănă pentru creditorul austriac, care a oferit un mijloc de plată în Occident pentru companii şi clasa de mijloc din Rusia, deoarece va trebui să pună deoparte o sumă substanţială pentru a acoperi pierderile, chiar dacă a făcut recurs la sentinţa tribunalului.

Decizia este un avertisment şi pentru alţii, iar avocatul Raiffeisen a acuzat tribunalul că este părtinitor iar în timpul procesului au fost aduşi mascaţi pentru intimidare. Oficialii ruşi spun că mascaţii au fost aduşi pentru a menţine ordinea.

Cazul se concentrează pe plângerea companiei ruse de investiţii Rasperia contra Strabag, a acţionarilor săi din Austria şi a diviziei din Rusia a Raiffeisen. Rasperia solicită compensaţii de două miliarde de dolari.

RBI a încercat să cumpere o participaţie la Strabag de la Rasperia, care, susţine Strabag, nu mai este controlată de Deripaska. Dar Washingtonul a identificat Rasperia ca parte a grupului de companii ruseşti care încă sunt controlate de Deripaska, când a impus sancţiuni în mai. Deripaska a dezminţit legăturile actuale cu Rasperia şi a respins sancţiunile contra sa.

''Acesta este avertismentul final către toate companiile occidentale că nu poţi face afaceri cu Rusia lui Putin'', a afirmat, în Parlamentul European, Helmut Brandstaetter, un parlamentar liberal din Austria.

Decizia coincide de asemenea cu o deteriorare a relaţiilor dintre Rusia şi Austria, un vechi aliat al Moscovei, dar care gradual şi-a redus legăturile, renunţând recent la acordul de achiziţionare a gazelor ruseşti.

''Raiffeisen a fost de mult avertizată să se retragă. Decizia arată că orice continuare a legăturii dintre Rusia şi Austria va duce la un dezastru'', a avertizat Brandstaetter.

Decizia se adaugă temerilor firmelor occidentale care încă operează în Rusia, inclusiv PepsiCo, Procter&Gamble, Mondelez şi UniCredit.

Raiffeisen are aproximativ şase miliarde de euro în Rusia, obţinuţi de pe urma plăţilor internaţionale şi a depozitelor bancare din această ţară, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie Reuters.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pai oriunde in lume daca o banca nu respecta tranzactiile se alege cu penalizari, care de multe ori sant trecute de la inceput in contracte. E o treaba normala in sistemul bancar.

    De ce asa ceva numai in Rusia e criminal? 

    1. Cu coada intre picioare. Asa vor pleca companiile occidentale si din China atunci cand aceasta isi va inchide brusc pietele financiare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb