Rapid dispare din fotbalul mare!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 21 iulie 2016

Curtea de Apel Bucureşti a amânat judecarea dosarului privind falimentul Rapidului pentru data de 24 august, din lipsă de procedură, punând punct, indirect, unei istorii de 93 de ani.

Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis, săptămâna trecută, să amâne până astăzi (21 iulie) decizia privind excluderea Rapidului din prima divizie, aşteptând astfel o hotărâre a instanţei. Cum instanţa nu s-a pronunţat, ci doar a amânat, după cum au anunţat deja reprezentanţii Ligii, echipa Rapid va fi exclusă din Liga 1. După cum stau lucrurile sunt şanse mari ca echipa din Giuleşti să dispară definitiv, în acest moment clubul nu mai are jucători, antrenori, conducători, bază de pregătire şi nici personal administrativ. De altfel, chiar unul dintre avocaţii Rapidului a declarat că şansele ca instanţa să admită cererea de suspendare a falimentului sunt de sub 1%.

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan a explicat săptămâna trecută, după Adunarea Generală a LPF, care sunt şansele ca Rapidul să participe la noul sezon al Ligii 1: "Clubul Rapid se află în faliment, adică se află în dizolvare şi nu poate semna contracte cu jucătorii pentru sezonul următor. Nu ne grăbim, Rapidul a trimis către instanţă o cerere de suspendare a falimentului, care poate primi două soluţii, aşa că aşteptăm până pe 21 iulie. Dacă cererea este admisă, Rapid va fi în insolvenţă, dar va participa la competiţia Ligii 1 în sezonul următor, dacă este respinsă, atunci echipa din Timişoara îi va lua locul. Dacă pe 21 nu avem o soluţie, atunci locul vacant este ocupat de echipa din Timişoara". Astăzi, Comitetul de Urgenţă al Ligii Profesioniste de Fotbal va ratifica componenţa Ligii 1 în sezonul 2016-2017, urmând ca formaţia ACS Poli Timişoara să fie invitată în locul Rapidului. Practic, după doar două luni, ACS Poli Timişoara revine în Liga 1. Nici pentru această echipă lucrurile nu stau foarte bine, fiind penalizată cu 14 puncte, dintre care 8 sunt pentru neîndeplinerea baremului, aceste puncte urmând să facă obiectul unui litigiu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

La jumătatea lunii iunie, Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment a SC Rapid SA, societatea care administrează clubul de fotbal cu acelaşi nume, în urma unei solicitări venite din partea ANAF. Instanţa a ridicat la acea dată dreptul de administrare al FC Rapid SA şi a dispus dizolvarea societăţii debitoare. Clubul a intrat în insolvenţă în decembrie 2012 , fapt ce a atras după sine retrogradarea echipei în eşalonul doi la finalul sezonului 2012-2013 din cauze extra-sportive. Insolvenţa nu a reuşit să producă o îmbunătăţire a situaţiei, ba din contră. Valerii Moraru a preluat clubul în 2014 cu datorii de 2,2 milioane de euro, iar în această primăvară acestea au ajuns la 4,5 milioane. În palmaresul clubului sunt 3 titluri de campioană naţională (1967, 1999, 2003), 13 Cupe ale României ( 1935, 1937, 1938, 1939, 1940, 1941,1949,1950,1964, 1965, 1966, 1970, 1971, 1998, 2000, 2006) şi 4 Supercupe (1999, 2002, 2003, 2007).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb